REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un bancomat a fost aruncat în aer în Șiria, județul Arad

Un bancomat a fost aruncat în aer în Șiria, județul Arad

Andreea VLAICU 5 iulie 2024 | 09:49 852

Un incendiu la un bancomat din localitatea Șiria, județul Arad, a fost semnalat vineri dimineață, anunță IPJ Arad. Conform informațiilor G4Media, bancomatul a fost aruncat în aer.

 Un bancomat a fost aruncat in aer in siria, judetul Arad

„În dimineața de 5 iulie, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu, la un bancomat situat într-un magazin din zona centrală a localității Șiria”, a anunțat IPJ Arad.

Hoții au fugit cu 200.000 de lei

”Din administrarea probelor, până în acest moment, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat. Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei. Prejudiciul total urmează a fi stabilit. Având în vedere particularitățile acestui caz, cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, au transmis polițiștii.

„A fost constituită echipa operativă extinsă, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Arad, polițiști criminaliști și alți specialiști, pentru efectuarea cercetării la fața locului”, se mai arată în comunicatul citat, scrie G4Media.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere