REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
12.7° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a pătruns ilegal într-o societate comercială

Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a pătruns ilegal într-o societate comercială

Andreea MUSAT 27 iunie 2025 | 13:19 357

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 e poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 25 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 39 de ani, pentru 24 de ore, după săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violarea sediului profesional. 

Un barbat a fost retinut de politisti, dupa ce a patruns ilegal intr-o societate comercialaPolițiștii constănțeni au reținut un bărbat pentru săvârșirea de infracțiuni

La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violarea sediului profesional.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 12 iunie a.c., în jurul orei 23.50, bărbatul ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în sediul unei societăți comerciale de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 și ar fi spart geamurile mai multor vitrine frigorifice folosite la depozitarea produselor alimentare.

Ulterior, ar fi părăsit locul faptei, fiind identificat în urma cercetărilor efectuate de polițiști.

La data de 25 iunie, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor Serviciului Criminalistic, polițiștii Secției 3 Poliție au efectuat o percheziție la locuința bărbatului.

În urma acesteia au fost descoperiți și ridicați 7 muguri de substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive. 

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței. 

În baza unui mandat de aducere, bărbatul a fost  condus la sediul poliției, în vederea audierii.

Ulterior, a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 26 iunie a.c, instanța de judecată a dispus față de persoana în cauză măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere