Un bărbat a provocat un accident rutier, după ce a consumat băuturi alcoolice
Un bărbat a provocat un accident rutier, după ce a consumat băuturi alcoolice
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia - Biroul Siguranță Rutieră, au fost sesizați, la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23:00, cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Rasova. Polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 24 de ani ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Crizantemei din comuna Rasova, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 24 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în coliziune cu un alt vehicul, parcat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabiliri alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



