REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un bărbat de 30 de ani, angajat al unui spital privat, a fost găsit spânzurat în propriul cabinet

Un bărbat de 30 de ani, angajat al unui spital privat, a fost găsit spânzurat în propriul cabinet

A.F. 2 februarie 2026 | 19:11 1362

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Piteşti, angajat al unui spital privat, a fost găsit spânzurat, luni, în cabinetul în care îşi desfăşura activitatea. El lucra în departamentul de kinetoterapie al spitalului.

Un barbat de 30 de ani, angajat al unui spital privat, a fost gasit spanzurat in propriul cabinet

„În ziua de 02 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat, în incinta unei unităţi medicale private din Piteşti.

Pentru primele verificări, la faţa locului au intervenit  poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, urmând ca cercetările să fie efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti”, informează, luni, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Surse judiciare au precizat pentru news.ro că este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a fost găsit spânzurat în cabinetul în are îşi desfăşura activitatea. El era kinetoterapeut. 

Nu se ştie dacă a lăsat un bilet care să justifice gestul, cercetarea la faţa locului fiind în desfăşurare.

Poliţia precizează că, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, ancheta derulându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am facut gestul final pentru o savarina nespalata...si imputita ...
1
0