REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
10.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Un bărbat din Corbu este cercetat pentru că şi-ar fi ucis mama cu lovituri de rangă

Un bărbat din Corbu este cercetat pentru că şi-ar fi ucis mama cu lovituri de rangă

Replica API 2 mai 2013 | 00:00 163

Cunoscut cu probleme psihice

Cunoscut cu probleme psihice

Caz incredibil la Corbu! Un bărbat de 44 de ani este cercetat pentru că şi-ar fi ucis mama într-un mod cât se poate de crunt, lovind-o cu o rangă metalică. Teribilul eveniment a fost descoperit pe data de 24 aprilie, când o vecină s-a dus la locuinţa vârstnicei, dar nu i-a răspuns la uşă. Aceasta a alertat oamenii legii, care, ajunşi la faţa locului, au reuşit să intre în locuinţă. Acolo au descoperit o femeie de 77 de ani, în agonie, prezentând mai multe răni la nivelul capului, dar şi pe fiul acesteia, de 44 de ani, cunoscut cu probleme psihice. Femeia a fost transportată la spital, în stare gravă, însă, în cursul zilei de marţi, 30 aprilie, a murit. "La data de 24.04.2013, în jurul orei 16.30, poliţiştii din Corbu au fost sesizaţi de către o vecină a victimei, cu privire la faptul că s-a deplasat la locuinţa acesteia şi nu îi răspunde. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat în locuinţă victima care prezenta mai multe leziuni în zona capului, dar şi pe fiul acesteia, C Ion., în vârstă de 44 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde a rămas internată, iar bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost transportat şi internat la Secţia Neuropsihiatrie Palazu Mare, unde se află şi în prezent. Starea de sănătate a victimei s-a agravat progresiv, iar în seara zilei de 30.04.2013 aceasta a decedat", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca fiul femeii să-i fi provocat moartea, procurorii preluând cazul. "Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a decedat C. Catinca, de 77 de ani, din localitatea Corbu, judeţul Constanţa, iar cadavrul acesteia, care prezenta mai multe leziuni de violenţă, a fost depus la morga spitalului. În cursul zilei de miercuri, a fost efectuată necropsia, concluziile preliminare ale medicilor indicând faptul că moartea victimei a fost una violentă, cercetările fiind continuate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav", au mai spus oamenii legii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272