Un bărbat din Focșani a fost depistat pe acoperișul Gării de Nord
Un bărbat din Focșani a fost depistat pe acoperișul Gării de Nord
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 14 decembrie 2025, în jurul orei 21:30, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord București, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la prezența unui bărbat pe acoperișul Gării de Nord București.
Persoana în cauză, de 34 de ani, din Focșani, județul Vrancea, este cunoscută cu multiple internări în unitățile de specialitate.
Bărbatul, în timpul cât se afla pe acoperișul clădirii, ar fi amenințat că se va arunca pentru că nu reușește să scape de datorii.
De asemenea, acesta s-a manifestat violent, aruncând cu cărămizi înspre autoturismele care circulau pe bulevard și înspre pietoni, producând astfel avarierea a două autoturisme.
La fața locului au fost luate măsuri de delimitare a locului până la sosirea echipajelor de intervenție din cadrul Serviciului de Ambulanță București și Ilfov, pompieri, SMURD, polițiștilor Direcției Generale de Poliției a Municipiului București, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a unui negociator.
În urma intervenției negociatorului, din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București - Serviciul pentru Acțiuni Speciale, persoana a coborât de pe clădirea Gării de Nord, fiind ulterior internată la o unitate medicală de specialitate.
La nivelul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord București a fost întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se fac cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)