Un bărbat din Mangalia și-a vândut mașina, în Ilfov, după care a furat-o cu cheia de rezervă. Video
Un bărbat din Mangalia și-a vândut mașina, în Ilfov, după care a furat-o cu cheia de rezervă. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIsmail Sali Alcin, din Mangalia, este acuzat că ar fi pus la cale un plan demn de filmele de acțiune. Împreună cu complicii lui, soția și unchiul său, Suleyman, au planificat o schemă de înșelăciune pentru a fura un autoturism BMW X6, înmatriculat în Bulgaria. Au vândut mașina unor cumpărători din Tunari, județul Ilfov, însă au păstrat o cheie, fără să știe proprietarul. Ulterior un nepot de-ai lui Ismail Sali Alcin a mers la domiciliul cumpărătorului și a furat mașina. În prezent, Ismail Sali Alcin este cercetat pentru înșelăciune, furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, dosarul aflându-se în atenția autorităților române și bulgare.
Un caz demn de filmele de acțiune, dar cu consecințe penale, a ieșit la iveală recent, în Tunari, județul Ilfov. Ismail Sali Alcin, din Mangalia, este acuzat că ar fi pus la cale, împreună cu soția sa și unchiul său o schemă complexă de înșelăciune și furt auto, maia exact a unui autoturism marca BMW X6, pe care-l vânduse anterior. Mașina ar fi fost sustrasă din fața unei vile, fără acordul proprietarului.
Ar fi fost efectuate tranzacții financiare folosind cardul victimei, fără consimțământul acesteia
Ulterior, anchetatorii susțin că ar fi fost efectuate tranzacții financiare folosind cardul victimei, fără consimțământul acesteia. În data de 5 decembrie 2025, în jurul orei 04:00, un nepot al lui Ismail Sali Alcin s-ar fi deplasat în localitatea unde autoturismul era parcat, s-a urcat la volan și a plecat direct spre Bulgaria, fără a forța mașina sau a lăsa urme vizibile de efracție.
Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a confirmat deschiderea unui dosar penal care vizează infracțiuni de furt calificat și înșelăciune, cercetările fiind în curs pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a responsabilităților legale.
Contactat ulterior de proprietarii autoturismului, Ismail Sali Alcin a negat orice implicare, susținând că „poate a venit proprietarul bulgar să o ia”, declarație considerată de anchetatori ca fiind o posibilă tentativă de inducere în eroare a persoanelor prejudiciate.
Autoturismul a fost identificat ulterior pe teritoriul Bulgariei și se află în prezent în custodia autorităților bulgare, până la finalizarea cercetărilor și soluționarea dosarului penal.
Joi, 7 februarie, Ismail Sali a ajuns, împreună cu soția sa, la Poliție, unde a fost audiat. Persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii, până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței.
Video:
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.3° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)







