REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Dum., 11 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7609
19.3° Constanța Duminică, 11 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7609
 

Un bărbat i-a spus altuia să-i anunțe pe părinții săi că s-a înecat în Dunăre pentru a vedea dacă îl iubesc

Un bărbat i-a spus altuia să-i anunțe pe părinții săi că s-a înecat în Dunăre pentru a vedea dacă îl iubesc

Lorena CRISTEA 12 august 2026 | 16:56 1098

Gluma nesărată a unor bărbați beți din Mehedinți a alertat forțele de intervenție, după ce au spus la 112 că un individ s-ar fi înecat în Dunăre. Totul pentru a vedea dacă părinții victimei îl iubesc.

Un barbat i-a spus altuia sa-i anunte pe parintii sai ca s-a inecat in Dunare pentru a vedea daca il iubesc

Polițiștii au fost sesizați că un bărbat s-ar fi înecat în Dunăre

"Ieri, 11 august, ora 23:01, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost sesizați cu privire la faptul în portul municipiului, un bărbat s-ar fi înecat în fluviul Dunărea.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Ordine Publică împreună cu echipaje ISU și Poliția de Frontieră care au efectuat verificări, în vederea identificării bărbatului în cauză.

Din cercetările efectuate de polițiști, bărbatul de 33 de ani, din localitatea Strehaia, a fost identificat la locuința unui prieten, un bărbat de 36 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, care consumau băuturi alcoolice.

Bărbatul de 33 de ani i-ar fi cerut bărbatului de 36 de ani, să-i anunțe pe părinții acestuia că s-ar fi aruncat în Dunăre, pentru a vedea dacă aceștia îl iubesc

Bărbatul de 33 de ani a relatat că i-ar fi cerut bărbatului de 36 de ani, să-i anunțe pe părinții acestuia că s-ar fi aruncat în Dunăre, pentru a vedea dacă aceștia îl iubesc.

Față de bărbatul de 33 de ani a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor că apelarea abuzivă a numărului 112 este sancționată contravențional

Atragem atenția cetățenilor că apelarea abuzivă a numărului 112 este sancționată contravențional.

Conform OUG 34/2008, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, iar dacă fapta se repetă în termen de un an, sancțiunea poate ajunge până la 4.000 de lei.

De la începutul anului 2026, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți 578 de apeluri au fost abuzive, sens în care pentru alertarea nejustificată a organelor competente au fost aplicate sancțiuni în valoare de 998.200 de lei.

Numărul unic de urgență 112 trebuie utilizat exclusiv pentru situații reale de urgență, deoarece apelurile abuzive pot întârzia intervenția echipajelor la cazurile în care viața sau sănătatea unei persoane sunt în pericol", potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere