REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un bărbat nevinovat, care a petrecut 13 ani într-o închisoare din Germania, va primi 1,3 milioane de euro despăgubiri

Un bărbat nevinovat, care a petrecut 13 ani într-o închisoare din Germania, va primi 1,3 milioane de euro despăgubiri

A.F. 17 ianuarie 2026 | 00:00 798

După 13 ani petrecuți pe nedrept în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o, Manfred Genditzki primește o despăgubire-record de 1,3 milioane de euro de la autoritățile germane și își poate regăsi libertatea alături de familie.

Un barbat nevinovat, care a petrecut 13 ani intr-o inchisoare din Germania, va primi 1,3 milioane de euro despagubiriManfred Genditzki

Statul Liber Bavaria a făcut anunțul miercuri, precizând că suma a fost stabilită printr-un acord amiabil în cadrul unui proces judiciar, scrie BILD.

Manfred Genditzki (65 de ani) a fost condamnat pe viață pentru uciderea brutală a unei femei. Liselotte K., în vârstă de 87 de ani, a fost găsită moartă în cada sa în 2008, cu vânătăi la nivelul capului. Ca adimistrator al complexului de apartamente, Genditzki o ajuta frecvent pe pensionară cu cumpărăturile. Pentru anchetatori, el a fost singurul suspect posibil.

Se afirma că bărbatul și-ar fi înecat victima în timpul unei dispute. În două procese și un recurs la München, judecătorii au fost convinși de această ipoteză și l-au condamnat. Ulterior, dovezile au arătat că Liselotte K. a murit cel mai probabil în urma unei căderi în baie, iar avocata sa, Regina Rick, a demonstrat că decesul a survenit mult mai târziu decât se credea inițial. Genditzki avea un alibi pentru acea perioadă.

Ani pierduți în închisoare

Genditzki și-a pierdut mai bine de 13 ani din viață în închisoare. Nu și-a văzut niciodată fiica crescând și nici nu i s-a permis să participe la înmormântarea mamei sale. La mijlocul anului 2022, când speranța părea pierdută, un ofițer i-a înmânat receptorul telefonic în timp ce lucra în spălătoria închisorii Landsberg: „Ești liber!”

După eliberare, el a declarat: „Nu voi sări de bucurie. Nu am niciun motiv să sărbătoresc.” Achitarea finală a venit abia în procesul de revizuire din 7 iulie 2023. „Este un gând insuportabil pentru orice persoană să fie condamnată pe nedrept la închisoare”, a recunoscut Statul Liber Bavaria.

Suma de 1,3 milioane de euro include toate cererile legate de condamnare, închisoare și procesul de revizuire, precum și contribuțiile plătite anterior. Inițial, i s-au acordat 75 de euro pe zi petrecută în închisoare, totalizând aproape 400.000 de euro. În plus, a mai primit peste 450.000 de euro pentru pierderi salariale și contribuții la pensie. Calculul final ia în considerare și faptul că o parte din despăgubire va fi impozitată și că bărbatul va acoperi cheltuielile legale, citează stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la noi, sentintele de prescriere sa fie imputate justitiei.
3
1