Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a condus cu permisul suspendat și băut
Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a condus cu permisul suspendat și băut
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 15 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 49 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, acesta ar fi fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe strada Poporului din municipiul Medgidia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs și fiind sub influența băuturilor aolcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News