REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.1° Constanța Sâm., 7 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7636
5.1° Constanța Sâmbătă, 7 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7636
 

Un bărbat și-a amenințat toată familia cu sabia. Polițiștii au tras focuri de armă pentru a-l prinde

Un bărbat și-a amenințat toată familia cu sabia. Polițiștii au tras focuri de armă pentru a-l prinde

A.F. 8 ianuarie 2023 | 21:54 759

Focuri de armă în Giurgiu pentru prinderea unui individ din București care a amenințat un șofer cu sabia, a distrus capota unui autoturism și și-a amenințat cu moartea fosta cumnată.

Un bărbat și-a amenințat toată familia cu sabia. Polițiștii au tras focuri de armă pentru a-l prinde

Un bărbat din orașul Mihăilești, județul Giurgiu, a sesizat, duminică, Poliția, că a fost amenințat cu o sabie de către un bărbat, aflat într-un autoturism, informează Mediafax.

Ulterior, Poliția orașului Mihăileşti a fost sesizată, prin plângere scrisă, de către un bărbat de 63 de ani din orașul Mihăilești că un alt bărbat i-ar fi distrus capota autoturismului personal și l-ar fi amenințat cu moartea, cu o sabie.

În aceeași zi, o femeie de 40 de ani din orașul Mihăilești a sesizat, prin plângere scrisă, Poliția Mihăilești, că, în perioada 25 decembrie 2022 - 3 ianuarie a.c., a fost amenințată cu moartea, telefonic, de către fostul său cumnat, același bărbat care ar fi amenințat persoana de 63 de ani.

Polițiștii au identificat suspectul, un bărbat, de 42 de ani, din București.

În jurul orei 18.20, în timp ce acesta mergea cu autoturismul către locuința fostei cumnate, din orașul Mihăilești, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, motiv pentru care luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au folosit arma din dotare trăgând mai multe focuri, atât în plan vertical, cât și asupra roților mașinii, citează stiripesurse.ro.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției, pentru cercetări.

În autoturismul acestuia au fost descoperite o sabie și un cuțit, care au fost ridicate de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor, transmite Poliția Giurgiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.