Un bărbat și-a vândut brățara electronică de monitorizare pe care o purta. Polițiștii l-au reținut
Un bărbat și-a vândut brățara electronică de monitorizare pe care o purta. Polițiștii l-au reținut
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat în vârstă de 32 ani din comuna Buciumi a fost reţinut de poliţişti, după ce a vândut dispozitivul mobil folosit pentru monitorizarea brăţării electronice pe care o purta, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, transmite Agerpres.
„La Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul IPJ Bacău a fost primită o alertă referitoare la faptul că un dispozitiv mobil Pure Track nu se mai află în proximitatea brăţării electronice montate asupra unui bărbat de 32 ani, din localitate, în cadrul unui ordin de protecţie provizoriu emis de poliţişti. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce se afla în comuna Ştefan cel Mare, ar fi vândut dispozitivul mobil de monitorizare unui tânăr în vârstă de 30 ani, pentru suma de 150 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Dispozitivul a fost descoperit şi ridicat de poliţişti, iar bărbatul în vârstă de 32 ani a fost reţinut pentru 24 ore.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie provizoriu şi abuz de încredere, citează digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













