REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
13.3° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanță de aproape 11.000 km

Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanță de aproape 11.000 km

A.F. 27 iunie 2025 | 00:00 144

Un bărbat cu cancer la prostată a fost supus „cu succes” primei intervenţii chirurgicale robotice de pe continent, efectuată de la distanţă de către un medic din Statele Unite, au anunţat spitalele implicate, relatează AFP și Agerpres.

Un bolnav de cancer a fost operat de un chirurg de la o distanta de aproape 11.000 km

Prostatectomia - îndepărtarea parţială sau completă a prostatei - efectuată pe 14 iunie a fost, de asemenea, prima din lume efectuată la o astfel de distanţă, au declarat sursele citate.

Operaţia "a decurs bine", a declarat pentru AFP Carlos Alberto Masseca, directorul Complexo Hospitalar Cardeal Dom Alexandre do Nascimento (CHDC), spitalul din Luanda unde a avut loc operaţia. La trei zile după procedură, pacientul, Fernando da Silva, în vârstă de 67 de ani, a revenit acasă.

Intervenţia a fost "efectuată cu succes" de Vipul Patel, directorul medical al Institutului Global de Robotică, din cadrul spitalului AdventHealth Celebration, situat în Florida (sud-estul Statelor Unite).

„Procedura a fost efectuată la o distanţă de aproape 11.000 km, devenind telechirurgia efectuată la cea mai mare distanţă” în lume, a declarat miercuri, într-un comunicat, Spitalul AdventHealth Celebration.

Potrivit spitalului angolez, aceasta a fost "prima intervenţie chirurgicală teleasistată efectuată în Angola şi pe continentul african".

O echipă multidisciplinară de chirurgi, anestezişti, asistente medicale, ingineri şi un membru al echipei directorului medical Patel au fost prezenţi în sala de operaţie din Luanda, a explicat CHDC.

Cancerul de prostată este principala cauză de deces prin cancer în rândul bărbaţilor din Africa subsahariană, potrivit Observatorului Global al Cancerului, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere