Un CADRU DIDACTIC din Constanța a ARUNCAT lucrările COPIILOR pe CÂMP
Un CADRU DIDACTIC din Constanța a ARUNCAT lucrările COPIILOR pe CÂMP
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO educatoare a decis că e mai bine să se descotorosească de lucrările copiilor de la grădinița unde profesează, așa că a luat decizia să le arunce pe un câmp crezând că nu ar putea fi văzută de nimeni. Ei bine, nu a fost așa. A fost anunțată Poliția Locală Constanța iar acum se fac cercetări în acest caz.
Școala online le-a făcut pe unele cadre didactice să își facă curățenie prin lucrările ce și așa ocupau spațiul prin casă, aiurea. Așa a făcut și o învățătoare de la o grădiniță din Constanța, care a decis să arunce lucrările copiilor dar și testările făcute de aceasta… pe câmp. Aceste lucruri au fost sesizate de către o constănțeancă care a și sesizat Poliția Locală. „La un moment dat, o mașină a oprit undeva mai departe de cartier și și-a golit portbagajul. Până am coborât eu repede să o întreb de ce face așa ceva aceasta a plecat. Am mers până la locul în care aceasta și-a golit portbagajul și când colo, erau lucrări ale unor copilași, testări dar și lucruri personale, printre care pantofi, haine sau chestii de prin casă. Am sunat imediat la Poliția Locală și aceștia s-au deplasat la fața locului, unde au descoperit că pe mai multe fișe erau numele unor doamne de la Grădinița numărul 35 din Constanța” a declarat pentru Replica o constănțeancă.
Grădiniţa mai sus menţionată este structură a Școlii cu clasele I-VIII "Mihail Koiciu".
Cum încearca primăria Constanța să arunce pisica în curtea vecinului
Contactați fiind, reprezentanții Primăriei Constanța au transmis reporterilor Replica că zona în care s-a petrecut acțiunea, mai exact, în cartierul de blocuri din spatele reprezentanței BMW (lângă Clinica OCH), ar fi în Unitatea Administrativ Teritorială Ovidiu. Zis și făcut, însă, la Primăria Ovidiu, purtătorul de cuvânt a declarat că în cadrul Poliției Locale Ovidiu nu a fost primită nicio astfel de sesizare și că este foarte posibil să fi intervenit Poliția Locală Constanța pentru că acel cartier nu ține de UAT Ovidiu.
Poliția Locală… Constanța efectuează cercetări
Ei bine, așa era. La sesizare a mers un echipaj din cadrul Poliției Locale Constanța. „Într-adevăr, au fost sesizați, au mers la fața locului și au confirmat cele spuse de femeia care a dat făcut sesizarea. Aceștia au făcut și poze iar acum se fac cercetări în acest caz pentru a descoperi persoana ce se face vinovată de aruncarea acestor deșeuri în locuri nepermise” au declarat, în final, reprezentanții Primăriei Constanța.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News