Un călugăr a făcut spectacol în trafic: polițiștii l-au pus la pământ. Video
Polițiștii constănțeni au intervenit luni, 4 iulie a.c., în zona Arhiepiscopiei Tomisului, acolo unde a izbucnit un scandal între un călugăr și o șoferiță, bărbatul acuzând-o că a condus prea aproape de bordura pe care se afla. La sosirea oamenilor legii, acesta a fost recalcitrant și agresiv verbal, manifestând un comportament violent, fapt pentru care a fost amendat de oamenii legii cu suma de 800 de lei. Bărbatul a fost imobilizat și transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța, fiind internat.
sursa foto: captură Claboo Media
Polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, luni 4 iulie a.c., în jurul orei 16.00, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict spontan cu o femeie.
Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care ar fi avut un conflict cu o femeie referitor la faptul că aceasta ar fi condus un autoturism prea aproape de bordura pe care se afla bărbatul.
Din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv verbal, moment pentru care a fost imobilizat, acesta acceptând ulterior să coopereze cu forțele de ordine.
sursa foto: captură Claboo Media
Bărbatul a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.
sursa foto: captură Claboo Media
Update:
Călugărul a fost internat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
sursa foto: captură Claboo Media
Ce spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului
„Este vorba de un călugăr de la Catedrală care a avut un moment de cădere nervoasă și a fost transportat la spital. Acesta nu a avut astfel de manifestări până acum.“
„La catedrală a ajuns ca orice călugăr, fiind tuns în monahism, conform procedurilor canonice, având un dosar de intrare în călugărie. Statutul BOR nu cere la călugărie un control psihologic, ca în multe alte domenii“, au adăugat reprezentanții Arhiepiscopiei.
Video:
sursa video: Claboo Media
A.F.

Cand pomohacii se cred mai presus de lege. Din pacate, inca mai au o gramada de pupatorideoase, care pun botul la vrajeala lor.
Sa se fereasca de mine ca eu trec peste ei cu masina unde ii vad, trotuar sau carosabil! Oricum, spui religie si tragi apa. Cam asta este nivelul!
Comportamentul ala sfidator, de superioritate si agresiv nu are ce cauta intr-o socetate civilizata. Mai ales ca el este asociat cu imaginea ortodoxiei din Romania si este o pata de culoare pentru BOR.
Kacatul ala de calugar nu avea mai mult de 30 de ani , s-a dat in spectacol fiind in zona Arhiepiscopiei ! Nu s-a supus somatiilor oamenilor legii si mai mult ca sigur ca are probleme la mansarda sau era... "fumat"! Prea se ferea ca dracu' de tamaie sa mearga in ambulanta ! Trebuia testat cu aparatul DrugTest... ca la generatia tanara de calugari nu te mai mira nimic ! Unii se ard intre ei , altii beau de sting , altii preacurvesc ! Iar legea trebuie respectata de toata lumea , calugarii nu fac o exceptie ! Ai curaj sa te spovedesti la un idiot plavan ca ala ?!?
Nu-l judecam, dar a folosit un limbaj care nu are ce cauta langa hainele pe care le poarta. "N-am facut nimic, baga-mi-as p**a in ea!". Este evident ca a avut un conflict cu o femeie, banuiesc ca a fost un accident rutier minor, sau ceva de genul. Conteaza prea putin, atitudinea lui e dubioasa si chiar violenta. La inceput parea ca loveste ofiterul sau se abtine cu greu sa nu-l loveasca. E inadmisibil asa ceva, nu-i mai cautati scuze. Inchis in centru de reeducare sau sa fie urmarit, pana isi revizuie comportamentul. Ori tratament psihiatric.
...nu pot sa judec ce a facut acel calugar. Nu cunosc detaliile. Poate a gresit, poate nu a gresit. Cei care stiti mai bine, puteti sa aruncati cu pietre. Asta inseamna ca voi sunteti complet curati. Ce ma surprinde, si nu prea, este cat de curajosi au fost bravii politisti, de l-au trantit pe jos, si s-au cam chinuit vreo patru politisti, antrenati, sa-i puna catusele omului. Tare mult as vrea sa vad acelasi curaj la politisti si cand dau de scandalagii adevarati, de interlopi cu ceafa groasa, si, nu in ultimul rand, de parlamentari si alti politicieni care incalca legea. Si bunul simt.
4 pu,,frici de militieni la 1,70 m inaltime nu au reusit sa ii puna catusele! Astia ne apara de infractori?!
E popa ardelenesc
un mare p***t care s a mai facut si de cacat pe internet. mars in mortii tai de inapt indoctrinat, la fel si jigodiile care ingradesc dreptul de a filma pe domeniul public
calumea rau
unde sunte ti voi moldovenii mei, da?
Pus la pamant, popa prostul se transforma in Bordea si iese moldoveanul rusofil din el exclamand dupa cum urmeaza: "N-am facut nimic, baga-mi-as p**a in ea!". Astia sunt duhovnicii care va "invata de bine", niste impostori rusofili care se roaga sa mai moara cineva, ca sa faca niste banuti in plus la inmormantari. P E N I B I L!!! Civilizati-va! Relatia voastra cu Dumnezeu este doar intre voi si Dumnezeu. Daca nu sunteti in stare sa faceti ceva bun, frumos, omenesc cu ortodoxia sau alte religii, desfiintati-le, ba! Impostorilor!Faceti curatenie in BOR!Vrem transparenta si alungati agentii rusi
Auziti ce spun ceilalti moldoveni mafioti rusofili care au venit sa-l ajute: La 0:34 "Auziti, lasati cu filmatul, da?". Iar moldoveana, la fel spune cu accent rusesc, la 0:41 "Va rugam frumos, lasati camerele. Da?". Pentru cei care au mai auzit rusii vorbind, rusii sunt singurii care la sfarsitul intrebarii adauga si "da?". Suna la fel ca in limba romana si are acelasi inteles.Numai ca in limba romana, nu are sens sa adaugi "da?" la sfarsitul intrebarii. Pentru mine e clar cum functioneaza caracatita asta de impostori si spioni, agenti rusi manipulatori, propagandisti la slujbele din biserici.
Plus ca injura de mama focului cand l-au pus politistii la pamant. Asta se intampla cand un impostor ca rusofilul patriarh Daniel copilul minune ajunge la "butoane". BOR, sa-ti fie rusine! Mafia in care ai scufundat Biserica Ortodoxa Romania, sau mai bine zis, ortodoxia din Romania, face rau romanilor si ii indeparteaza de Dumnezeu. Sunteti vinovati din culpa! Avem nevoie de un patriarh cu adevarat crestin ortodox, nu un impostor al securitatii ceausiste, nu un r**m scolit la Moscova.Daca o tineti tot asa, ajungem ca rusii sa binecuvantam varsarea de sange si invadarea vecinilor cum vrea Satan
Rusofil cu accent de rus? Exista limba romana si limba romana vorbita de moldoveni cu accent rusesc. Un alt rusofil, un discipol fals care se inchina la Satana si biserica "ortodoxa" a antihrisitlor din Rusia. Adevarata ortodoxie estea cea cu legaturi in patriarhia Constantinopolului, nu in ceea din Moscova,unde este dovedit CASA SATANEI. Patriarhul Kiril al Moscovei a ucis oameni, este un agent KGB criminal, la fel a fost si precedentul patriarh Alexy. Astia doar fac o scoala de teologie si apoi ajung ce ajung. Nu sunt sfinti, nu sunt apostoli.Au "un unchi" in BOR care i-a bagat la "CASCAVAL"
foarte bine i-a facut, inca au avut multa rabdare cu gunoiul asta !
Cum la Sectia de Neuropsihiatrie? Nu exista asa deva, voi nu va documentati ? E Sectia de Psihiatrie! Sunteti penibili!
Cum la Sectia de Neuropsihiatrie? Nu exista asa deva, voi nu va documentati ? E Sectia de Psihiatrie! Sunteti penibili!
INCA REZIST, pe yt, despre unii politisti care comit infractiuni
Din punctul meu de vedere calugarul are dreptate .Normal... la ambii le trebuia un RMN la cap in special soferitei si poate descopereati la timp un pericol public.
Politistii sa mai mearga la scoala sa invete sa comunice inainte de scos catuse!Umbla teleleu pe strazi cu masina fara sa vada ca multe firme de service parcheaza masinile aduse la reparat pe spatiul public-vezi strada Baraganului,Oborului....
Saracu , l- a skos sathanu din minti , ispita era un ea ! , cea cuzambet de sarpe !
După o lungă așteptare, constănțenii vor avea, în sfârșit, stații de autobuz. În cursul zilei de miercuri, 17...6
Incident spumos, în Constanța! Mai multe lăzi cu bere au căzut dintr-un camion. Totul s-a întâmplat în cursul...2654
Rudi Stănescu, fost handbalist român care a jucat pentru HC Dobrogea Sud Constanța și echipa națională a României...3353
Noile modificări aduse regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ...1114


ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.03 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1708
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...411
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...720
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1530


Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi...355
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 16 august a.c., în...611
Sute de nave sunt blocate pe Dunăre, de partea bulgărească, anunță autoritățile din țara vecină. Cele mai mari...593
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut...3288
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...301
Procurorii care au instrumentat dosarul Revoluţiei concluzionează, în rechizitoriul prin care fostul preşedinte Ion...525
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...1017
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3617
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2893
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5407
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4215
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...179
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...225
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...269
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...189
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...179
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...221
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...333
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1066
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...224
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...179
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...171
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...169
Si cand te gandesti ca sunt oameni care au mers la asta increzatori ca p******a asta ii scapa de pacate si asha vor ajunge in rai;defapt nu este nici o surpriza comportamentul omului care se crede sfant cand stim pe cine il are shef,sau altfel spus pestele de la cap se-npute.