REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Un celebru dirijor austriac a murit în timpul unui concert, la München

Un celebru dirijor austriac a murit în timpul unui concert, la München

Replica API 23 iulie 2022 | 00:00 597

Dirijorul austriac Stefan Soltesz a murit după ce s-a prăbuşit în timpul concertului de la München, a anunţat sâmbătă opera din oraşul german, scrie AFP, conform news.ro.

Stefan Soltesz

„Cu consternare şi profundă tristeţe Opera Bavareză trebuie să anunţe decesul lui Stefan Soltesz", se arată într-un comunicat.

Soltesz a murit vineri seara „după ce s-a prăbuşit în timp ce dirija „The Silent Woman” de Richard Strauss la Teatrul Naţional” din München, a adăugat Opera Bavareză. Nu se cunosc detalii despre cauza morţii sale.

Directorul general al Operei Bavareze, Serge Dorny, s-a declarat, într-un mesaj pe Twitter, „profund întristat” de moartea dirijorului care avea 73 de ani. „Pierdem un dirijor talentat”, a spus el. „Îmi pierd un prieten bun. Gândurile mele sunt către soţia lui Michaela”.

Maestrul austriac de origine maghiară a dirijat la teatrele de operă din Viena, Graz, Hamburg şi Berlin pe parcursul lungii sale cariere. A fost director muzical al Teatrului Brunswick din centrul Germaniei din 1988 până în 1993 şi dirijor al Operei Flamande din Anvers şi Gent din 1992 până în 1997. A debutat pe scena Operei Bavareze în 1995, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272