Un cetățean, din Kîrgîstan, cu pașaport și permis de conducere false, depistat de către polițiștii de frontieră la volanul unui autoturism
Un cetățean, din Kîrgîstan, cu pașaport și permis de conducere false, depistat de către polițiștii de frontieră la volanul unui autoturism
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au descoperit în zona de competență un cetățean din Kîrgîstan, aflat la volanul unui autoturism care a prezentat pentru control pașaportul și permisul de conducere eliberate de autoritățile daneze, ambele documente dovedindu-se a fi false.
În data de 19.09.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au efectuat un control asupra unui autoturism înmatriculat în Polonia, condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Acesta a prezentat pentru control un pașaport și un permis de conducere cu însemnele autorităților daneze, însă polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate.
Colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat ca fila informatizată a pașaportului este falsificată, seria acestuia fiind semnalată în bazele de date ca aparținând unui document furat. Totodată, permisul de conducere prezentat pentru control este fals total, stabilindu-se identitatea reală a persoanei în baza altor documente deținute.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals, fals privind identitatea și conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere iar persoana în cauză a fost predată autorităților bulgare în baza acordului dintre cele două state.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













