Un cetățean ucrainean a fost găsit fără suflare într-un hotel din București
Un cetățean ucrainean a fost găsit fără suflare într-un hotel din București
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn cetățean ucrainean a fost găsit decedat, joi, într-o cameră a Hotelului Sir, situat pe bulevardul Dinicu Golescu din București. Angajații unității de cazare au alertat autoritățile după ce bărbatul nu a mai răspuns la ușă și nu a mai fost văzut de câteva ore.
Potrivit primelor informații, bărbatul nu prezenta urme vizibile de violență, iar în geaca sa a fost găsit un plic ce conținea o substanță pulverulentă, a cărei natură urmează să fie stabilită prin analize de laborator.
La fața locului s-au deplasat polițiști criminaliști și un echipaj medical, care a constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a morții.
Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă și continuă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care a survenit decesul și pentru a stabili dacă substanța găsită are relevanță în cauză, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













