REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Un concurs TV dedicat fanilor „Harry Potter“ marchează a 20-a aniversare a primului film din această franciză

Un concurs TV dedicat fanilor „Harry Potter“ marchează a 20-a aniversare a primului film din această franciză

Replica API 22 mai 2021 | 00:00 889

Fanii "Harry Potter" vor putea să îşi testeze cunoştinţele despre cărţile şi filmele acestei francize în cadrul unui nou concurs televizat, ce va fi lansat de WarnerMedia în a doua jumătate a acestui an pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la lansarea primului film din această serie cinematografică de mare succes, care a prezentat aventurile unui băiat vrăjitor, informează Reuters, citată de Agerpres.

WarnerMedia a anunţat miercuri că a deschis etapa de selecţie pentru fanii care doresc să participe la acest concurs TV, care va avea o durată de o oră şi va conţine patru runde.

Noul concurs TV va face parte dintr-o retrospectivă specială întinsă pe durata a cinci nopţi, care va include apariţii ale unor invitaţi surpriză, dar şi o componentă de "jocuri" interactive, la care, potrivit WarnerMedia, fanii francizei "Harry Potter" vor putea să participe purtând în locuinţele lor costume inspirate din universul acestei serii literare şi cinematografice.

Retrospectiva specială va fi difuzată de HBO Max, Cartoon Network şi TBS în ultima parte a acestui an.

"Harry Potter and the Sorcerer's Stone", primul film adaptat din cărţile publicate de scriitoarea J. K. Rowling, a fost lansat pe marile ecrane în noiembrie 2001. Cele opt filme din seria "Harry Potter" alcătuiesc una dintre cele mai profitabile francize cinematografice din lume, obţinând încasări cumulate de peste 7,7 miliarde de dolari în box-office-ul mondial.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212