REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Un CONSILIER din TUZLA cere FALIMENTUL firmei care îi BAGĂ în buzunar 600.000 de lei pe an!

Un CONSILIER din TUZLA cere FALIMENTUL firmei care îi BAGĂ în buzunar 600.000 de lei pe an!

Replica API 21 decembrie 2021 | 23:38 4075

Firma unui consilier local Pro România din Tuzla își cere în instanță falimentul, chiar dacă problemele financiare nu par, la prima vedere, așa de mari. Alesul a candidat anul trecut și pentru Camera Deputaților, fără succes însă. Este interesant faptul că politicianul cere falimentul firmei care îi aduce sume impresionante de bani: numai anul trecut societatea i-a băgat în buzunar aproape 600.000 de lei.

Flaviu Buzoiu

Plus Nav SRL a înregistrat pe 17 decembrie 2021 un dosar la Tribunalul Constanța, prin care își cere falimentul, în calitate de debitor. Instanța nu a stabilit încă un termen de judecată.

Plus Nav SRL a fost înființată în 2005, cu sediul în satul Tuzla și are ca domeniu de activitate construcția de nave. Firma îl are ca unic asociat și administrator pe Flaviu Buzoiu, politician cu vechime și consilier local în Tuzla, din partea Pro România.

Plus Nav SRL trebuie să fi întâmpinat probleme cât se poate de grave anul acesta, din moment ce situația financiară din 2020 nu impunea insolvența, chiar dacă era destul de dificilă. Astfel, firma a raportat pentru primul an al pandemiei afaceri de 2,3 milioane lei și pierderi de 190.000 lei, cu 6 angajați, precum și datorii de aproape 2 milioane de lei. Un cuvânt greu de spus trebuie să fi avut și banii pe care îi avea de primit de la Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, pe care a și dat-o în judecată în iulie 2020. În cele din urmă, Flaviu Buzoiu a decis să își retragă acțiunea în instanța, speriat probabil de anvergura mult mai puternicei GSP.

Consilier local fără casă, mașină sau vreun ban în bancă

Falimentul Plus Nav SRL ar însemna o lovitură dură pentru politicianul din Tuzla, ținând cont de sumele uriașe de bani pe care le obține de pe urma firmei sale. Potrivit ultimei declarații de avere, din noiembrie 2020, Flaviu Buzoiu a încasat dividende de 593.550 lei de la Plus Nav SRL, o sumă impresionantă dacă e să ne raportăm la afacerile derulate de societate.

Iar banii aceștia trebuie să însemne ceva pentru un politician fără nicio altă avere, potrivit aceleiași declarații. Consilierul local Pro România nu are niciun teren, nicio casă, nu deține nici măcar o mașină, nu are niciun singur leu în bancă, singura sa proprietate fiind bijuterii de 7.000 de euro.

Buzoiu a raportat pentru ultimul an un salariu de 24.690 lei de la firma sa Plus Nav SRL (adică 2.000 de lei pe lună de la firma la care este patron), la fel ca și soția sa, Alina, angajată la aceeași firmă a soțului ei. Flaviu Buzoiu trebuie să fi anticipat falimentul firmei sale, din moment ce în 2020 și-a mai înființat una, la aceeași adresa. cu același domeniu de activitate, Nav Technology SRL. Noul business al politicianului a raportat pentru primul an de activitate afaceri de 158.000 lei și un profit net de 69.000 lei, cu 3 angajați, precum și datorii de 45.000 lei.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
este un jeg de om.are datori foarte mari la salariati.nu raspunde nici la mesaje.un ordinar de om.
0
0
Foame de bani
1
0
Dute baaa la parnaie ca acolo tie locul
2
0
La puscarie cu el ,chioru naibii !
3
0
este un lingau care a umblat dupa interese mutandu-se de la un partid la altul...
7
1
a innebunit salcimul.se cheama taierea gainii cu oua de aur,din lacomie.flaviu n.a fost niciodata sanatos la cap!
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272