Un copac a căzut peste maşina în care erau două persoane
Un copac a căzut peste maşina în care erau două persoane
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞi-au văzut moartea cu ochii în această dimineaţă, scrie observatornews.ro. Două persoane au fost rănite pe DN1, în Azuga, după ce un brad înalt de zeci de metri a căzut peste autoturismul în care erau. Vântul puternic a secerat copacul.
Victimele au coborât din maşină în momentul imediat următor acestui incident extrem de grav. Un bărbat în vârstă de 35 de ani şi o femeie în vârstă de 32 de ani, care şi conducea autoturismul, au traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme de coloană, potrivit ISU Prahova. Au fost preluate de urgenţă de echipajele medicale şi duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Undeva din partea stângă a căzut acest brad, chiar pe traseul turistic care duce din Azuga către Vârful Clăbucetul Taurului.
A căzut peste acest autoturism aflat în trafic şi, mai departe, în curtea unor localnici. În cădere, bradul a agăţat firele electrice, iar şocul a fost atât de mare încât firele au retezat un stâlp situat la 10 metri de locul incidentului, care la rândul lui a căzut în curtea unei case. În opt ani este al patrulea brad care cade, fără ca autorităţile să facă ceva pentru eliminarea acestui pericol extrem de mare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)