Un copil de 10 ani s-a urcat la volan și a gonit cu Poliția pe urme
Un copil de 10 ani s-a urcat la volan și a gonit cu Poliția pe urme
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSituație extrem de gravă, pe o șosea din Bistrița. Un bărbat și-a lăsat copilul de 10 ani să conducă mașina familiei, pe un bulevard intens circulat din oraș.
Un echipaj de poliție a urmărit autoturismul în trafic și a reușit să evite o tragedie. Tatăl băiatului a fost reținut.
Echipajul de poliție a încercat să îl oprească pe băiatul în vârstă de zece ani care se afla la volan, însă acesta și-a continuat drumul, ignorând semnalele acustice și luminoase.
De pe bulevard, băiatul a virat pe străduțe lăturalnice și a ajuns în zona industrială a orașului, cu polițiștii pe urmele lui. După mai bine de 2 kilometri, într-un final acesta a oprit.
Atunci polițiștii și-au dat seama că în mașină se afla mama băiatului, dar și fratele lui mai mare, care este tot minor. După toată această întâmplare a fost reținut tatăl copilului, pe numele căruia era înregistrat și autoturismul.
Acesta este acuzat de încredințare a unui autovehicul unei persoane fără permis de conducere. Vineri urmează să ajungă în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă însă cercetările în acest caz., scrie protv.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.5° Constanța 













