Un copil de 13 ani a murit, după ce scuterul pe care se afla a lovit un tractor
Un copil de 13 ani a murit, după ce scuterul pe care se afla a lovit un tractor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn copil în vârstă de 13 ani a murit, vineri seară, după ce scuterul pe care se afla a lovit un tractor aflat în mers pe raza localităţii Bosanci, un al doilea adolescent aflat pe moped, în vârstă de 15 ani, fiind rănit, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit sursei citate, al doilea copil, în vârstă de 15 ani, a fost rănit şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
„Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM). Pe moped se aflau două persoane, una dintre acestea este în stare de inconştienţă şi se aplică manevrele de resuscitare. Cea de a doua persoană este conştientă şi i se acorda primul ajutor de către echipajul SMURD B2. Persoana preluată de echipajul SMURD B2 este transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate (...) Din nefericire, pentru tânărul în vârstă de 13 ani, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) a declarat decesul“, au precizat oficialii ISU Suceava.
Conducătorul utilajului agricol nu a necesitat îngrijiri medicale, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













