Un copil din Constanța, diagnosticat cu leucemie, înainte de începerea școlii, are nevoie de ajutorul nostru ca să trăiască
Un copil din Constanța, diagnosticat cu leucemie, înainte de începerea școlii, are nevoie de ajutorul nostru ca să trăiască
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn copil are nevoie de ajutorul nostru! Matei, în vârstă de numai 9 ani, din comuna Oltina, a primit un diagnostic prea crunt pentru cineva cu toată viața înainte: este bolnav de leucemie. Familia acestuia este de condiție modestă iar tratamentul, care l-ar putea face bine, vine cu costuri foarte ridicate pentru părinți. Cine dorește să îl ajute poate dona în contul mamei sale.
Dincolo de lupta medicală, copiii bolnavi de leucemie și familiile lor trec printr-o provocare emoțională uriașă. Internările repetate, izolarea de prieteni și școală, dar și efectele secundare ale tratamentului pot afecta profund starea psihică a acestora.
Diagnosticul lui Matei, dat de medici în luna iunie a.c.
Diagnosticat cu leucemie la nouă ani
În acest caz se află și un elev de clasa a IV-a din localitatea Răzoarele, comuna Oltina, județul Constanța, care învață la Școala Gimnaziala Nr. 1 Oltina. Băiatul a primit, în iunie a.c., un diagnostic prea greu pentru vârsta lui, fiind diagnosticat cu leucemie.
Bobosa Florin Matei, în vârstă de numai 9 ani, provine dintr-o familie modestă iar tratamentul este foarte costisitor pentru părinți.
Când era sănătos copilul obișnuia să participe la slujbele de la parohia Răzoarele
Cine dorește poate dona
Cei care vor și pot ajuta, o pot face în următorul cont IBAN, al mamei lui, Bobosa Elena Mădălina:
IBAN RO84CECEC001946388286111
Deși lupta este grea, speranța nu lipsește. Din ce în ce mai mulți copii reușesc să învingă leucemia, iar poveștile lor devin inspirație pentru toți cei care cred că viața merită apărată până la capăt.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













