REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un deputat PNL reacționează după interviul Dianei Șoșoacă în presa rusă

Un deputat PNL reacționează după interviul Dianei Șoșoacă în presa rusă

A.F. 9 iunie 2023 | 00:00 456

Deputatul PNL Sorin Moldovan a afirmat joi că Diana Șoșoacă este „portavocea ambasadei Rusiei” și îi mulțumește ironic liderului AUR „pentru infuzia masivă” de parlamentari proruși pe care AUR i-a promovat în Parlament, ca reacție la un interviu al senatoarei în presa rusă.

Un deputat PNL reactioneaza dupa interviul Dianei sosoaca in presa rusaSorin Moldovan

„Faptul că Diana Șoșoacă este portavocea ambasadei Rusiei în Parlamentul României nu mai este o știre, totuși nu poți să rămâi indiferent la declarațiile ei fiindcă nepăsarea este la fel de periculoasă precum declarațiile Dianei Șoșoacă. (aceasta a declarat într-un interviu pentru presa rusă că România este o „colonie”, că europenii și americanii vor distrugerea Rusiei, iar Ucraina deține ilegal teritorii).

Nu știu ce scară de valori morale are Diana Șoșoacă, poate una fără trepte, pentru a susține invazia rusă din Ucraina. Pe 24 februarie 2022 armata rusă a atacat teritoriul unui stat suveran și independent de care erau legați prin istorie și religie. Zilnic mor oameni de ambele părți doar din dorința imperialistă a lui Vladimir Putin.

Cât despre răul făcut de UE si SUA, României, nu din cauza Uniunii Europene sau a Statelor Unite, România nu este acolo unde ne dorim majoritatea (excepțiile fiind cei precum Diana Șoșoacă), ci din cauza rămășițelor bolșevice care au condus țara la începutul anilor 90.

“Leadership-ul” rus a fost prezent în Ucraina și Republica Moldova până de curând și putem să vedem diferențele între cele două state și țara noastră care este astăzi membră a Uniunii Europene și parte din alianța NATO.

Profit de ocazie să îi mulțumesc lui George Simion pentru infuzia masivă de parlamentari proruși pe care a reușit să îi bage în Parlament.

Bravo, George! Moscova este mândră de tine!”, a declarat deputatul PNL pe Facebook, scrie stiripesiurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere