REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Un elev din Constanța a luat un punctaj maxim la Bacalaureatul american

Un elev din Constanța a luat un punctaj maxim la Bacalaureatul american

Replica API 30 octombrie 2017 | 23:51 289

Un elev din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa, premiat la multe olimpiade de informatică, a obţinut punctaje maxime la matematică şi fizică, materii ale testului Scholastic Assessment Test (SAT), echivalentul american al examenului de bacalaureat.

Potrivit reprezentanţilor liceului din Constanţa, Andreas Casapu a susţinut testele SAT la disciplinele Matematică şi Fizică, obţinând la ambele discipline un punctaj de 800, „nota perfectă”, completă, acest rezultat fiind şi un punct mare în favoarea lui în scrisorile de aplicaţie pentru universităţile din Statele Unite, conform Mediafax.

„Elevul s-a pregătit pentru acest examen timp de două luni, bazându-şi studiile pe cunoştinţele deja acumulate în anii de liceu, dar beneficiind şi de ajutorul profesorului Serdal Aslantas la orele de pregătire specială pentru SAT, la matematică”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Andreas spune că este foarte mulţumit de rezultat deoarece ştie ca acesta atârnă greu în ochii celor care îi vor revizui aplicaţia. După părerea lui, subiectele acestui examen nu se aseamănă cu exerciţiile din programa românească, mai ales ca metodă de rezolvare.

„Timpul este scurt, de aproximativ un minut pe exerciţiu şi, astfel, de foarte mare importanţă este ideea de rezolvare, mai mult decât abilităţile de calcul, la matematică. La fizică se pune foarte mult accentul pe interpretarea fenomenelor sau istoria fizicii, aspecte mai puţin întâlnite în programa românească”, povesteşte Andreas.

Andreas Casapu, elev de 10 şi în sistemul de învăţământ românesc, este multi-premiat la olimpiade şi concursuri, fiind prezent în fiecare an la Olimpiada Naţională de Informatică, unde a obţinut în 2016 medalia de aur, iar în 2017 medalia de bronz.

Adolescentul vrea să se specializeze în domeniul Computer Science, preferând în special mediul academic din Statele Unite, iar ţinta lui principală este MIT, Electrical Engineering and Computer Science şi, în mod special, Laboratorul de dezvoltare de jocuri pe computer.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Americanii au mai castigat un om valoros.
1
0
Bravo tinere! Felicitari SI profesorilor SI parintilor! Succes PE Mai departs!
2
0
Elev clasa 12 american nivel clasa 8 roman ! Asta e succes ??
1
4
... stiu ce inseamna un astfel de examen SAT ...felicitari !
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614