REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Vin., 6 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6935
8.4° Constanța Vineri, 6 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6935
 

Un fost mall din Constanța a fost scos la licitație de lichidator!

Un fost mall din Constanța a fost scos la licitație de lichidator!

Andreea CONDURACHE 11 decembrie 2023 | 00:00 23330

Bere Băuturi București, fost distribuitor de top pe piața FMCG din România, cu un portofoliu de produse precum bere, vin, spirtoase, cât și alte băuturi răcoritoare și energizante, a intrat în insolvență, imediat după ridicarea lockdown-ului. Firma avea mai multe puncte de lucru în patru orașe ale țării: București, Constanța, Ialomița și Pitești. Recent, lichidatorul judiciar al societății a lansat o procedură de licitație publică pentru vânzarea proprietății imobiliare pe care o deține în municipiul Constanța, pe bulevardul I.C.Brătianu, prețul de pornire fiind de circa 1,3 milioane de lei.

Un fost mall din Constanta a fost scos la licitatie de lichidator!lichidatorii judiciar ai Bere Băuturi București SA au scos la licitație o proprietate de pe bd. I.C.Brătianu 131

Lichidatorul judiciar al societății Bere Băuturi București SA (BBB) a lansat o procedură de licitație publică în vederea vânzării unui activ al societății, localizat în Constanța. Vorbim despre o proprietate imobiliară formată din teren intravilan, categoria curți construcții, în suprafață de 715 metri pătrați, și o construcție, clădire industrială subsol parțial + parter, în suprafață construită de 378 de metri pătrați. Imobilul este situat pe bulevardul I.C.Brătianu, numărul 131, iar construcţia de pe teren a avut ca destinație, în trecut, centru comercial, cunoscut sub numele de Galeria Mall, înfințat în vara anului 2001 şi închis în 2022. Prima licitație va avea loc în cursul zilei de 18 decembrie a.c., prețul de pornire fiind de 1.389.600 de lei, fără TVA.

Un fost mall din Constanta a fost scos la licitatie de lichidator!lichidatorii judiciar ai Bere Băuturi București SA au scos la licitație o proprietate de pe bd. I.C.Brătianu 131

Compania a intrat în insolvență în vara anului 2020

Revenind la societate, Bere Băuturi București SA a fost înființată în anul 1991. Acționarul societății este o firmă din Cipru, în speță Euro Enterprise Investments E.E.I. Limited, iar administratori sunt Nițu Daniela și Andy Hotels & Conferince SRL. În 2022, firma a raportat afaceri în valoare de 27.880.934 de lei, un profit net în valoare de 120.642 de lei, dar și datorii în valoare de 64.943.387 de lei.

La începutul verii, imediat după ridicarea lockdown-ului, compania BBB SA a intrat în insolvență print decizia Tribunalului București, pronunțată în dosarul 11170/3/2020. În partea introductivă a cererii, Bere Băuturi București SA a precizat că a fost împinsă în situaţia dezastruoasă în care se află de principalul său partener de afaceri şi furnizor, compania Heineken România SA, pentru ale cărei produse a asigurat distribuia în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Ialomiţa şi Prahova. BBB SA a învederat instanţei că Heineken România SA a reziliat unilatral contractul încheiat, afectându-i întreaga activitate fără a avea un motiv întemeiat, deşi aceasta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale.

În prezent, firma se află sub incidența legii 85/2014, iar printre creditori se numără și Heineken România SA, Cec Bank SA, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, Municipiul Constanța și Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, cât și alte companii cunoscute.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cata evaziune fiscala a facut r*****a daca a bagat in lichidare 7 firme ce detineau r*****a de Constanta ? Alooo , DICOOT , inhata si pe santajistii de la r*****a !
1
0
a*****a, nu vrei sa te muti si tu in orasul Ialomita?
1
0
...
0
1

REPLICA



LOTO

6/49
1615614423
5/49
163303674
joker
29361134219