REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Un fost secretar de stat a cerut daune de 2,5 mil. euro, după ce a fost achitat într-un uriaș scandal de corupție

Un fost secretar de stat a cerut daune de 2,5 mil. euro, după ce a fost achitat într-un uriaș scandal de corupție

A.F. 6 octombrie 2025 | 00:00 1143

Un fost secretar de stat din Ministerul Comunicațiilor cere daune de două milioane și jumătate de euro, după ce a fost achitat într-un uriaș scandal de corupție. Fostul oficial a reușit să convingă prima instanță, parțial, așa că ar putea fi compensat, doar pentru zilele în care și-a pierdut libertatea și pentru durata prea lungă a procesului.

Un fost secretar de stat a cerut daune de 2,5 mil. euro, dupa ce a fost achitat intr-un urias scandal de coruptieMarius Fecioru

Fostul secretar de stat Marius Fecioru pretinde 5.600.000 de lei daune morale pentru că - susține el - ar fi fost judecat pentru acuzații penale lipsite de probe. Mai cere 4 milioane de lei pentru durata lungă a procesului la finalul căruia a fost achitat, la care adaugă un milion de lei pentru că a fost reținut, arestat la domiciliu și preventiv. Plus încă 800.000 de lei pentru că a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis să iasă din țară. Fostul demnitar pretinde să i se plătească și sumele cheltuite cu avocații, peste 350.000 de lei.

Marius Fecioru a fost reținut de DNA pe 26 mai 2015 pentru acuzații de instigare la abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat, într-un scandal legat de o pretinsa prejudiciere a Poștei Române cu peste un milion de lei.

Marius Fecioru a fost plasat apoi în arest la domiciliu, arestat preventiv și ulterior cercetat sub control judiciar. O lună mai târziu a fost trimis în judecată, dar după mai bine de 6 ani, Tribunalul și Curtea de Apel Brașov au stabilit că nu sunt suficiente probe pentru a fi condamnat. Tribunalul București a decis că i se cuvin doar o parte din despăgubiri pentru că:

Un fost secretar de stat a cerut daune de 2,5 mil. euro, dupa ce a fost achitat intr-un urias scandal de coruptie

„Reclamantul nu a fost achitat deoarece acuzaţia penală în baza căreia s-a desfăşurat procesul penal ar fi fost total lipsită de probe, ci pentru că acest probatoriu nu a fost apreciat ca fiind suficient de către instanţa penală” - Sentința Tribunalului București.

Ministerul Finanțelor a fost obligat să îi plătească 60.000 de lei daune morale pentru că a fost reținut și arestat, preventiv și la domiciliu. Și alte 20.000 lei pentru că procesul său a durat prea mult la instanțele din Brașov.

În plus, statul va trebui să îi deconteze și cheltuielile cu avocații, peste 350.000 de lei. Judecătorul susține în motivarea sentinței că banii i se cuvin pentru a compensa traumele psihice suferite.

Sentința a fost însă atacată de Ministerul Finanțelor. La fel ar putea face și Marius Fecioru care susține prin intermediul avocatului său că sentința Tribunalului nu este o victorie.

Corespondent Știrile PRO TV: „Între timp însă, fostul secretar de stat de la Comunicații așteaptă verdictul într-un alt proces de corupție, în care este judecat încă din aprilie 2019 pentru acuzații de luare de mită și trafic de influență, și că ar fi primit șpăgi de peste trei milioane de lei. În acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție va da sentința săptămâna viitoare”, potrivit stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dupa atatea decizii aiurea data de judecatori ashtia se pare ca fac asta cu placere sa le arata romanilor cat de importantzi sunt ei,ashtia sunt ca pompierul ala care da foc la sat ca sa vada lumea cat de importantzi sunt pompieri,asta se intampla doar intro tzara in care judecatori nu raspund pentru faptele lor,nu are cine sa ii contoleze pe judecatori si unde nu exista control normal ca incalci legea cu buna shtiintza tocmai pt ca nu are cine sa te controleze si chiar daca te controleaza cineva tu nu plateshti nici despagubire,nici cu functzia ci statul plateshte,pai este corect mai jurishtilor ca unul sa fie vinovat si altul nevinovat sa-i plateasca celui vinovat pagubele pe care asta le-a facut ?.
3
0
Bravo justitia romana ati mai rezolvat un caz,ati mai facut o gaura de cateva mil eur la buget bine ca aveti voi salarii mai si tara datorii de miliarde eur
5
0
dar șpaga cât afost?
3
0
daca tot i-au facut dreptate, sa-i plateasca personal daune, procurori si judecatori implicati.
5
0
Nu statul r*mân trebuie să plătească prin taxele achitate de cetățenii r*mâni, ci specialii și anume procurorii de caz pentru instrumentarea dosarului și judecătorii de la Brașov care au întârziat în a judeca speța respectivă, specialii ăștia corupți până în măduva oaselor ei chiar nu răspund pentru nimic, ei au numai drepturi, jigodii penale
10
0