REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.1° Constanța Joi, 20 Iun. 2024
Anul XX Nr. 6766
33.1° Constanța Joi, 20 Iunie 2024 Anul XX Nr. 6766
 

Un imobil cu 4 ETAJE va fi ”MEȘTERIT” pe strada ATELIERELOR

Un imobil cu 4 ETAJE va fi ”MEȘTERIT” pe strada ATELIERELOR

Replica API 17 aprilie 2021 | 16:24 2782

Societatea Biodam SRL mai face un pas spre construirea unu bloc pe strada Atelierelor. Firma, administrată de Gigi Uda, a solicitat Primăriei Constanţa alipirea a patru terenuri la intersecţia dintre strada Atelierelor şi strada Griviţei. Acolo, investitorul intenţionează să construiască un imobil cu patru etaje, cu funcţiunea de locuinţe. În prezent, Primăria a emis un certificat de urbanism care prevede alipirea acestor terenuri.

A solicitat şi a obţinut alipirea terenurilor

Societatea Biodam SRL este tot mai aproape de a începe construirea blocului cu patru etaje la intersecţia străzii Atelierelor cu strada Griviţei. După ce a solicitat Primăriei Constanţa alipirea a patru terenuri aflate în zona mai sus menţionată, iată că a fost emis, pe 15 aprilie, şi certificatul de urbanism. Documentul prevede alipirea terenurilor cu suprafaţă totală de 1555 mp. Acestea se află la adresa strada Atelierelor, nr. 8-8bis-10 şi strada Griviţei, nr 48-50. De asemenea, în document mai este precizat faptul că prin alipire va fi îndreptată eroarea materială din HCL nr. 81/2010 privind aprobare PUZ pentru teritoriul delimitat de bd. I.G.Duca, str. Griviței, str. Sabinelor, str. Avram Iancu şi str. Atelierelor.

Imobil cu 4 etaje şi parcare la subsol

Reamintim că SC Biodam SRL, administrată de Gigi Uda, a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, în 2018, un alt certificat de urbanism ce prevede construirea unui imobil cu funcţiunea de locuinţe cu spaţii libere la parter, cu regim de înălţime S+DM+P+4E, cu parcare la subsol, demisol şi spaţii comerciale la parter. Investiţia ar urma să fie realizată la aceeaşi adresă menţionată mai sus, şi anume strada Atelierelor nr. 8 - 8 Bis - 10. Tot în 2018, firma a mai obţinut un certificat de urbanism care constă în construirea unui alt imobil, tot cu patru etaje, dar cu funcţiunea de apart-hotel, pe strada Griviţei, nr. 40.

Firma se ocupă cu comerţul cu ridicata

Cu sediul social în comuna Baia, din judeţul Tulcea, Biodam SRL a fost înfiinţată în 2003. Firma are ca domeniu de activitate comerţul cu ridicata, iar administrator este Gigi Uda. În 2019, Biodam SRL a avut o cifră de afaceri de 31.940.982 de lei, datorii de 44 .708.617 de lei şi cinci angajaţi

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bloc peste alt bloc
0
0
De ce nu construiesc in Tulcea? Este spaga mai mica? De ce ne inghesuiti precum sardelele?
1
0
Daca sunt din Baia de ce nu construiesc la Tulcea. Ca-i mai aproape de ei. S-a mutat toata Tulcea la Constanta
6
0
Betoane cipane
7
0
certificat de alipire, nu autorizatie de construire. drumul e lung.
5
0
nu va kkti pe voi la alegeri ca vine chitac si nu se vor mai da autorizatii de construire in felul asta? hai mai injurati-l pe mazare sau pe fagadau, ca toti sunt la fel!!! papagalilor !!!
11
2
La adresa str. Atelierelor nr. 8 deja exista proprietar. Cum naiba sa fie adresa Atelierelor nr. 8-8bis, 10, 10bis ??? Parcari, canci !
5
0
Zona aia e ticsita de masini , cum sa aprobi bloc cu 4 etaje plus spatii comerciale ? Centrul e plin de spatii de inchiriat, e clar ca nu mai exista cerere , de ce sa umpli o strada de betone inutile ? Ce viziune au oierii astia care s-au pus pe macelarit Constanta ? Gandesc doar profit si sa ne transforme in oras ghetou, nu oras turistic, cum ar trebui sa fim ... si din pacate reusesc ...
14
0

REPLICA

LOTO

6/49
324412253819
5/49
271712293632
joker
24193722616