REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Un individ a fost băgat la ”răcoare”, de Paște, după ce nu a fost găsit în arestul la domiciliu

Un individ a fost băgat la ”răcoare”, de Paște, după ce nu a fost găsit în arestul la domiciliu

Replica API 26 aprilie 2022 | 00:00 1319

Un individ din Constanța, care se afla în arest la domiciliu din decembrie 2021, își petrece Paștele în arestul preventiv. Polițiștii au efectuat verificări la domiciliul acestuia, însă, urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul nu se afla la locuința sa, fiind identificat ulterior.

Procurorii au propus judecătorilor arestul preventiv al individului. Judecătoria Constanța a admis sâmbătă, 23 aprilie, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa și au dispus arestarea preventivă a inculpatului C.V.-M.,(...) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prev. de art. 285 alin. 1 ?i 3 lit. c CP. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 aprilie 2022, până la data de 22 mai 2022, inclusiv. Au dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă faţă de inculpatul.

Marian Vasile C. se afla în arest la domiciliu din decembrie 2021, fiind trimis în judecată, alături de un alt bărbat, pentru tâlhărie.

Potrivit informațiilor noastre, cei doi ar fi furat, pe timpul nopții, un autoturism aparținând părții vătămate M.P. și ar fi plecat cu el la plimbare. Marian Vasile C. s-a urcat la volan, deși nu avea permis.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272