Un infractor din MANGALIA a ajuns CAMPION județean la fărădelegi
Un infractor din MANGALIA a ajuns CAMPION județean la fărădelegi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIon Gabriel Florea a fost condamnat pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile din județ, însă, în tot acest timp a avut grijă să-și terorizeze fosta iubită, care a tot cerut ordine de protecție, încă din luna aprilie. Acum a ajuns în arest, întrucât a încălcat măsurile impuse de judecători.
foto: republikanews.ro
Ion Gabriel Florea, la data de 28.09. 2021, a fost condamnat la 1 an 8 luni cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Însă, în tot acest timp, a fost la cuțite cu fosta iubită, pe care a agresat-o, aceasta cerând ordin de protecție încă din luna aprilie. Atunci, magistrații au decis ca el să nu se apropie de femeie la mai mult de 10 metri, dar nici de locul ei de muncă, un restaurant din Olimp. Tot atunci, judecătorii au dispus limitarea dreptului de folosinţă al pârâtului Florea Ion Gabriel numai asupra unei părţi din locuinţa situată în Mangalia.
Ulterior, pe 30.08.2021, femeia a solicitat un nou ordin de protecție, astfel pârâtul fiind evacuat din locuință și primind interdicția de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de reclamantă și față de locul de muncă al acesteia.
Se pare că nu a respectat măsurile, astfel că Ion Gabriel Florea, pe 14.10.2021 a fost arestat preventiv. Decizia nu a fost definitivă, motiv pentru care a depus contestație, ce i-a fost respinsă pe 19.10.2021.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









