Un infractor din Mangalia NU a dat doi bani că era arestat la domiciliu!
Un infractor din Mangalia NU a dat doi bani că era arestat la domiciliu!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Mangalia l-au depistat pe Daniel Vasile, în vârstă de 25 de ani, din Mangalia, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, deoarece bărbatul în cauză a încălcat cu bună credință măsura arestului la domiciliu dispusă de instanța de judecată într-un dosar privind săvârșirea infracţiunii de furt calificat. Mai exact, individul se plimba, în voie, pe unde-l tăia capul. Bărbatul a fost escortat și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
Amintim că Iosif Băiculescu, în vârstă de 27 de ani, din Mangalia, Daniel Vasile, în vârstă de 26 de ani, din Mangalia şi Elcan Negip, în vârstă de 17 ani, din Mangalia, bănuiţi de comiterea faptei, în noaptea de 21 spre 22.12.2016, ar fi pătruns în locuinţa unei femei din Mangalia, de unde au sustras mai multe bunuri şi o sumă de bani, fiind vorba de 50 de lei şi 4 carcase de porc. Oamenii legii au şi declanşat cercetările, iar cele trei persoane au fost reţinute şi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









