REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un inspector superior din cadrul ANAF, acuzat că ar fi cerut mită 1 milion de euro de la un om de afaceri

Un inspector superior din cadrul ANAF, acuzat că ar fi cerut mită 1 milion de euro de la un om de afaceri

A.F. 7 iulie 2025 | 18:39 1231

Florin Sîrbu, inspector superior din cadrul ANAF, a fost pus vineri sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut mită 1 milion de euro de la un om de afaceri. Sîrbu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi folosire directă sau indirectă de informaţii nedestinate publicităţii sau permiterea unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Un inspector superior din cadrul ANAF, acuzat ca ar fi cerut mita 1 milion de euro de la un om de afaceri

De asemenea, anchetatorii au dispus controlul judiciar tot pentru 60 de zile, începând cu ziua de sâmbătă, faţă de un administrator de societate comercială, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, transmite Agerpres

"Procurorii anticorupţie notează că, în prima jumătate a anului 2023, Florin Sîrbu, în calitate de inspector ANAF, ar fi acceptat promisiunea administratorului firmei, având ca obiect remiterea sumei de 1.000.000 euro şi ar fi primit efectiv, în perioada septembrie-octombrie 2023, de la administratorul societăţii comerciale, peste 1.000.000 lei, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, pe care inspectorul ANAF a promis că îi va determina să aprobe, pentru societatea comercială respectivă, rambursări de TVA în cuantum de 2.000.000 euro (din această sumă încasându-se fraudulos peste 2.700.000 lei)", notează DNA.

În plus, DNA spune că, în anul 2024, Florin Sîrbu nu a completat corect declaraţia sa de avere, deoarece a omis să menţioneze deţinerea unui autoturism marca BMW.

"De asemenea, în luna aprilie 2025, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul Florin Sîrbu ar fi obţinut informaţii bancare cu privire la două persoane, pe care le-ar fi pus la dispoziţia unui terţ, permiţându-i acestuia accesul la informaţiile bancare în cauză, deşi nu era autorizat să aibă acces la astfel de informaţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite", menţionează procurorii, citează de antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
protesteaza impotriva masurilor guvernamentale?
0
0