Un jandarm bucureștean, aflat în timpul liber, i-a salvat viața unui pieton mort de beat, accidentat în zona Bellagio
Un jandarm bucureștean, aflat în timpul liber, i-a salvat viața unui pieton mort de beat, accidentat în zona Bellagio
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn jandarm bucureștean a ajutat, în Mamaia, un om să rămână în viață. Aflat la plimbare alături de prieteni în timpul liber acesta a observat o mașină oprită pe mijlocul bulevardului și o persoană întinsă pe carosabil. A oprit imediat mașina și a mers să vadă despre ce este vorba.
Cătălin, alături de prietena lui și un alt coleg, se plimba cu mașina prin stațiunea Mamaia. La un moment dat, a observat o mașină oprită pe mijlocul bulevardului și o persoană întinsă pe carosabil. A oprit imediat mașina și a mers să vadă despre ce este vorba.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, aflat în stare vădită de ebrietate, fusese accidentat de o mașină, după ce a încercat să traverseze bulevardul fără să se asigure.
Bărbatul era conștient, însă sângera puternic în zona capului. Cătălin a sunat imediat la 112 pentru a cere sprijin.
Victima era agitată, a încercat de multe ori să se ridice, spunând că vrea să plece acasă. Cătălin a reușit să îl calmeze pe bărbat, întrucât indicațiile operatorului 112 au fost ca victima să nu fie mișcată pentru a nu i se agrava starea de sănătate.
Până la sosirea echipajului medical, Cătălin a vorbit în permanență cu victima pentru a o menține în stare de conștiență.
Atunci când a ajuns echipajul medical, Cătălin a acordat sprijin pentru a transporta victima la ambulanță.
Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spital.
Plutonier Sava Cătălin este cadru militar încă din anul 2018. Este jandarm bucureștean, dar a ajutat, în Constanța, un om să rămână în viață.
Plimbarea lui la malul mării s-a transformat într-o misiune cu totul specială. Cătălin a dovedit că profesia pe care a ales-o nu se încheie niciodată, indiferent dacă porți sau nu uniforma și indiferent de locul în care te afli.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News