REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un livrator nigerian a fost tâlhărit în București: Trei tineri l-au amenințat cu cuțitele și i-au luat mâncarea pe care o comandaseră

Un livrator nigerian a fost tâlhărit în București: Trei tineri l-au amenințat cu cuțitele și i-au luat mâncarea pe care o comandaseră

Lorena CRISTEA 4 februarie 2026 | 14:01 519

Un livrator de origine nigeriană a fost atacat de trei tineri din Sectorul 6 al Capitalei, în momentul în care acesta le-a livrat mâncarea comandată prin intermediul unei aplicații.

Un livrator nigerian a fost talharit in Bucuresti: Trei tineri l-au amenintat cu cutitele si i-au luat mancarea pe care o comandasera

Trei tineri au tâlhărit un livrator nigerian în momentul în care acesta le-a adus mâncarea

Potrivit informațiilor, suspecții au petrecut la un apartament la ziua unui tânăr de 20 de ani.

Aceștia au plasat o comandă de mâncare pe aplicația WOLT, iar când a venit livratorul străin, de origine nigeriană, aceștia, cu măști pe față și având asupra lor cuțite, l-au amenințat și i-au luat comanda, după care au fugit.

Nigerianul a apelat 112, iar polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și i-au depistat pe cei trei tineri. Prejudiciul a fost de aproximativ 200 de lei.

Ce spune Poliția Capitalei

La data de 3 februarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 21 Poliție au prins în flagrant delict și au reținut trei tineri, cu vârste de 16, 19, respectiv 20 de ani, cercetați într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data menționată, în jurul orei 02.45, Secția 21 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, cetățean străin, livrator în cadrul unei platforme de livrări, cu privire la faptul că trei persoane, având fețele acoperite, l-ar fi amenințat cu acte de violență prin folosirea unor obiecte tăietoare-înțepătoare, context în care l-ar fi deposedat de o comandă de mâncare, la o adresă din Sectorul 6.

Un livrator nigerian a fost talharit in Bucuresti: Trei tineri l-au amenintat cu cutitele si i-au luat mancarea pe care o comandasera

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a demarat de urgență activitățile specifice, iar în urma investigațiilor desfășurate, au fost depistați în proximitate, la scurt timp, trei tineri, cu vârste de 16, 19, respectiv 20 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei.

De asemenea, la fața locului au fost depistate și obiectele tăietoare-înțepătoare, acestea fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele bănuite de comiterea infracțiunii au fost conduse la sediul subunității, pentru audieri.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, la data menționată, în jurul orei 02:30, cei trei bănuiți, având fețele acoperite, ar fi exercitat amenințări cu acte de violență asupra persoanei vătămate - un bărbat, cetățean străin, livrator în cadrul unei platforme de livrări -, prin folosirea unor obiecte tăietoare-înțepătoare, deposedându-l de comanda de mâncare, după care au fugit fără a achita contravaloarea acesteia.

Față de cei trei tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 21 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere