REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Un medic prezintă bacteria rezistentă la toate antibioticele

Un medic prezintă bacteria rezistentă la toate antibioticele

A.F. 31 octombrie 2022 | 00:00 301

Un medic de familie din Sibiu distribuie pe pagina de socializare o antibiogramă care arată o bacterie rezistentă la toate antibioticele şi afirmă că această rezistenţă a fost generată de oameni, prin abuzul de antibiotice. ”Dacă nu facem ceva, nu va mai fi nevoie de încă un război mondial”, afirmă medicul, potrivit news.ro.

”Acest rezultat a unei antibiograme l-am găsit postat pe un grup de medici şi care m-a pus pe gânduri. Este vorba de o bacterie multirezistentă la toate antibioticele, inclusiv la cele de rezervă (cele pe care le ţinem pentru cazuri severe). Cel mai trist este ca aceasta rezistenţă şi potenţa a bacteriei am creat-o noi, oamenii”, a scris, vineri, pe Facebook, medicul Egri Eduard din Sibiu, citează stiripesurse.ro.

Acesta explică în zece paşi cum s-a ajuns aici:

”1. pacienţi care îşi cumpără singuri antibiotice şi se autotratează crezând ca acestea vindecă orice infecţie sau scurtează evoluţia unei infecţii

2. presiunile părinţilor asupra medicului de a prescrie un antibiotic, doar aşa să fie în casă, dar la prima febră aceştia îl administrează copilului,

3. concepţia greşită ca febra se tratează cu antibiotice, aşa cum am explicat mai sus majoritatea episoadelor febrile la copii sunt date de viroze,

4. abuzul de antibiotice din partea personalului medical, cât si recomandarea de antibiotice de ultima generaţie (pe care ar trebui sa le protejăm ca pe apa sfinţită) mai ales în ambulator, de obicei condiţionat de presiunile pacienţilor sau părinţilor (in spital lucrurile stau altfel),

5. lipsa de informare corectă şi din surse veridice referitoare la uzul de antimicrobiene,

6. lipsa testelor rapide care pot face diferenţa intre o infecţie virală şi una microbiană,

7. nerespectarea perioadei de convalescenţă după o viroza, adică acea perioadă de care organismul are nevoie sa se recupereze (ex. copilul e aruncat înapoi în grădiniţă încă suferind iar boala se poate agrava prin suprainfecţii sau pot apărea alte infecţii)

8. graba si viteza de a trece peste o boala, confundând medicina cu un atelier auto, având impresia că mergem să schimbăm o piesă şi devenim sănătoşi tun,

9. autoştiutorii şi autocunoscătorii în toate cele şi care dau sfaturi incorecte din punct de vedere medical, mai ales cele legate de tratamentul antibiotic,

10. trebuie făcută diferenţa între uz şi abuz, acolo unde sunt necesare salvează şi au salvat milioane de vieţi, de aceea trebuie să avem grijă de ele”. În final, medicul avertizează că trebuie luate măsuri urgente.

”Dacă nu facem ceva, nu va mai fi nevoie de încă un război mondial, aceste mici creaturile spectaculoase cărora le-am întărit scuturile ne vor răpune ca pe nişte şobolani”, a mai afirmat medicul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212