Un microbuz cu 12 copii și două autoturisme, implicate într-un accident pe DN2 E85
Un microbuz cu 12 copii și două autoturisme, implicate într-un accident pe DN2 E85
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn microbuz în care se aflau 12 copii și două autoturisme au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier, pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, cadre medicale de la ambulanță și polițiști rutieri. ”În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane și un microbuz în care se aflau conducătorul auto și 12 copii. La sosirea forțelor de intervenție, toate persoanele erau autoevacuate. Nicio persoană din microbuz nu a necesitat îngrijiri medicale. O femeie de 51 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, căpitanul Irina Popa.
Victima a fost preluată de echipajul SMURD și a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Roman. Polițiștii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




