Un minor de 17 ani a fost arestat preventiv, după ce a furat 25.000 de lei de la o firmă. Video
Un minor de 17 ani a fost arestat preventiv, după ce a furat 25.000 de lei de la o firmă. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 14 mai a.c., pentru 24 de ore, un minor, de 17 ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, în noaptea de 10 spre 11 mai a.c., ar fi sustras din sediul unei societăți comerciale o cutie de valori în care s-ar fi aflat 25.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, minorul a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere.
Ulterior a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Joi, 15 mai, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța 













