Un MINOR s-a urcat la volan şi a BUBUIT o maşină
Un MINOR s-a urcat la volan şi a BUBUIT o maşină
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn tânăr de 17 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat, joi, 23 aprilie, a condus un autoturism neînmatriculat și cu plăcuțe false de înregistrare, în comuna Vulturu, pe strada Eroilor (DJ 225) și, ajungând în zona imobilului cu nr. 47, a pierdut controlul asupra direcției de mers către dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice, punerea în circulație a unui vehicul neinmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.3° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
