Un muncitor a fost strivit de un copac în timpul unor lucrări
Un muncitor a fost strivit de un copac în timpul unor lucrări
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn muncitor de 50 de ani a murit după ce un copac i-a căzut în cap. Acesta desfășura lucrări de toaletare a copacilor în zona parcului Șipote, din municipiul Suceava. Polițiștii au găsit mai multe nereguli.
Muncitorul a murit pe loc
Trei bărbați se aflau în parcul Șipote din municipiul Suceava, acolo unde aveau de toaletat spațiul verde din zona statuii lui Ștefan cel Mare. Tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 10.50, potrivit monitorulsv.ro.
Unul dintre bărbați a tăiat un arbore cu un motofierăstrău, după care victima, în vârstă de 50 de ani, a venit să-l tracteze cu ajutorul unui utilaj cu șenile care controlează tot procesul. Din spusele colegilor, acesta a supra-accelerat utilajul, iar copacul a căzut în mod necontrolat peste el.
Bărbatul lovit a murit pe loc, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic. Primele cercetări arată că a avut loc o manevrare defectuoasă a utiliajului. Polițiștii, însă, au mai găsit și alte nereguli.
Cei trei muncitori, de fapt, nu aveau contracte de muncă la firma pentru care lucrau. Bărbatul decedat ar fi lucrat ca zilier, însă nu se știe în ce condiții, scrie presa locală citată.
De asemenea, aceștia nu purtau nici echipament corespunzător. Există suspiciunea că muncitorul accidentat ar fi consumat băuturi alcoolice. Poliția a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
Trupul bărbatului va fi transportat în vederea efectuării necropsiei. Ancheta continuă sub infracțiunile de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Bărbat strivit de un copac în Neamț
Un incident similar a avut loc săptămâna aceasta în comuna Tarcău, județul Neamț. Autoritățile au fost sesizate luni, 21 octombrie, despre faptul că un copac a căzut peste un bărbat de 49 de ani care efectua lucrări de fasonare a lemnului.
Salvatorii au constatat faptul că acesta este grav rănit, așa că au decis să-l transfere la un spital din Brașov, cu un elicopter SMURD. Bărbatul prezenta politraumatism prin strivire, traumatism toracic, contuzie hepatică, abdomen acut chirurgical, fractură bazin și fractură bimaleolară dreapta, potrivit SAJ Neamț, conform fanatik.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













