REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
15.2° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Un nou producător auto vrea să intre în România

Un nou producător auto vrea să intre în România

Replica API 24 iunie 2015 | 00:00 224

sursa foto autolatest.ro

Preşedintele ACAROM, fost director Dacia, a lăsat să înţeleagă că un nou producător auto, după Dacia-Renault şi Ford, ar putea intra în România. Acesta a spus că, după două eşecuri majore, cu Mercedes şi Jaguar, nu ne putem permite un nou rateu. România a avut deja două eşecuri în atragerea unui al treilea producător auto în România şi un al treilea eşec ar fi greu de digerat, a spus preşedintele Asociaţiei Producătorilor Români de Autovehicule, fost director general Dacia, Constantin Stroe, întrebat dacă există negocieri între stat şi un potenţial nou investitor în construcţia de maşini din România. Întrebat punctual cine ar putea fi cel de-al treilea constructor auto din România, după Dacia şi Ford, Stroe a precizat că nu mai doreşte să adauge nimic în acest moment. „Am avut deja două rateuri mari în România, sper să nu-l avem şi pe al treilea. Punct”, a declarat preşedintele ACAROM. Potrivit acestuia, un nou producător auto în România ar putea proveni din Asia. Fără a menţiona un anumit producător sau o anumită ţară, Stroe a precizat că asiaticii, în special sud-coreenii, sunt foarte agresivi în a se extinde în Europa. Acesta a afirmat că, în condiţiile în care UE este într-un acord “tax free” cu Coreea de Sud, asiaticii profită pentru a vinde masiv în Europa. “Sud-coreenii vând 800.000 de unităţi anual în UE, în timp ce UE vinde doar 120.000 de unităţi anual în Coreea de Sud”, arată Stroe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212