REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Un nou termen la Judecătoria Constanța în dosarul de abuz în serviciu al primarului din Eforie, Robert Șerban

Un nou termen la Judecătoria Constanța în dosarul de abuz în serviciu al primarului din Eforie, Robert Șerban

Virgil STOIAN 2 aprilie 2025 | 09:57 4142

Primarul din Eforie, Robert Nicolae Șerban, a fost trimis în judecată, în 2020, pentru abuz în serviciu, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța în cursul zilei de ieri. Acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi vândut ilegal un teren de peste 3.000 de metri pătraţi unei firme la care era asociat viceprimarul localităţii. De asemenea, printre inculpați se mai află și Florian Cojea și Viorica Greceanu, iar martor în dosar este viceprimarul Dănuț Chiparu. Trei ani mai târziu, mai exact în octombrie 2023, acesta a fost achitat, pe motiv că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevazută de lege. La apel, judecătorii au decis rejudecarea dosarului. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța marți, 25 iunie, și e definitivă. Judecătorii au desființat în totalitate sentința penală apelată și toate actele îndeplinite începând cu data de 12.03.2021 și au trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoria Constanța. Un nou termen se va judeca miercuri, 2 aprilie.

Un nou termen la Judecatoria Constanta in dosarul de abuz in serviciu al primarului din Eforie, Robert serban

Așadar, Robert Șerban a fost acuzat de DNA că, în calitate de primar al oraşului Eforie, cu intenţie, a efectuat demersuri, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în vederea vânzării imobilului teren în suprafaţă de 3.150 mp, ce împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L., societate care administra restaurantul de mai sus, şi în care viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat, şi a încheiat, prin semnătură delegată, contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2019, în schimbul preţului de 189.000 euro, asigurând astfel un folos necuvenit S.C. Briza Mării Negre S.R.L., respectiv suprafaţa de teren ce a trecut, în mod nelegal, în patrimoniul S.C. Briza Mării Negre SRL. Ca o paranteză, menționăm că Robert Șerban, primarul oraşului Eforie, a fost ales în această funcţie electivă la data de 05.06.2016. Acesta deţine în acelaşi timp şi preşedinţia organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal (PNL). Tot în urma alegerilor locale din 2016, a fost ales în funcţia de consilier local şi martorul Chiparu Dănuț, din partea PRM, şi ulterior, dintre consilierii locali, a fost ales în funcţia de viceprimar al oraşului. De specificat și faptul că, la nivel local, PNL şi PRM se aflau de facto într-o alianţă, astfel că, la nivelul Consiliului Local votau, de principiu, în aceeaşi direcţie, iar PSD, prin consilierii săi, se aflau în opoziţie.

De ce l-au achitat judecătorii!

Ingineria practicată nu l-a ajutat prea mult pe Șerban, căci a ajuns pe mâna procurorilor și, în 2020, a fost trimis în judecată. nteresante ste că judecătorii au constatat că nu este întrunită condiția atașată elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, în ceea ce-l privește pe Robert șerban, respectiv nu a existat o încălcare a legii în adoptarea hotărârii. Instanța a subliniat că nu fost încălcate prevederile art. 45 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, deoarece legiuitorul nu a prevăzut în mod expres modalitatea de calcul a fracției de două treimi din voturile consilierilor în funcție pentru întrunirea cvorumului necesar adoptării unei hotărâri privind vânzarea unui bun din domeniul privat al consiliului local.

Un nou termen la Judecatoria Constanta in dosarul de abuz in serviciu al primarului din Eforie, Robert serbanRobert Șerban

Prin urmare, spun judecătorii, primarului nu i se poate imputa că a pus în executare o hotărâre care, în opinia procurorului, este nelegală și care se bucură de prezumția de legalitate, chiar dacă ar fi fost astfel cazul, nu avea posibilitatea nici măcar să o atace în contencios administrativ, cu atât mai puțin să refuze punerea în execuare. Instanța subliniază că în analiza elementelor constitutive ale infracțiunii nu prezintă relevanță alianțele politice din cadrul Consiliului Local, cu atât mai mult cu cât toți martorii consilieri locali audiați au afirmat că nu s-au exercitat niciodată presiuni asupra lor cu privire la modalitatea în care ar trebui să își exprime votul în consiliul local, astfel că nu poate fi susținută ipoteza că inculpații au premeditat adoptarea hotărârii respective. În continuare, instanța apreciază că nu este întrunită, ca element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, nici existența urmăririi imediate, care constă într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Cu privire la pagubă, instanța constată că aceasta nu există, deoarece vânzarea s-a realizat pe baza unui raport de evaluare, imobilul teren fiind evaluat la prețul pieței de la momentul respectiv (luna decembrie 2016), respectiv 60 euro/mp, pentru un preț total de 189.000 euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa luati la mu ie toti 64% care l ati votat cu tot neamu vostru, sa platiti dublu gunoi, apa sa va rupeti masina in gropi si sa sugeti p**a cu tot cu cotor.
2
0
Lasă că se ca prescrie și asta! Este omul lui chitac
3
1
fa-te ca muncesti! redeschide dosare!
4
0