Un om al străzii a moştenit 42.000 de euro, apoi s-a îmbătat și i-a pierdut în gară
Un om al străzii a moştenit 42.000 de euro, apoi s-a îmbătat și i-a pierdut în gară
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn om al străzii, care a moştenit o importantă sumă de bani, s-a îmbătat şi şi-a pierdut banii într-o gară din Germania, conform unui anunţ făcut sâmbătă de poliţia federală, transmite duminică DPA, potrivit Agerpres.
Personalul companiei feroviare Deutsche Bahn a descoperit, joi seară, o bicicletă electrică nouă, un telefon mobil, o valiză şi o sacoşă în perimetrul gării Schwandorf, în Bavaria. Poliţia a intervenit şi a examinat obiectele găsite. În interiorul sacoşei a fost găsită suma de aproximativ 42.000 de euro.
Poliţiştii au contactat apoi un om al străzii pe care l-au condus cu o seară înainte la un adăpost, după ce l-au găsit în stare de ebrietate şi au aflat că obiectele găsite îi aparţineau acestuia.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a povestit că a moştenit banii şi că a fost atât de fericit încât şi-a cumpărat o bicicletă şi apoi s-a îmbătat.
„Tremura de bucurie”, spun autoritățile. El le-a mulţumit poliţiştilor pentru că i-au recuperat banii şi bunurile, mai notează DPA, citată de antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 








.jpg_t.jpg)





.jpeg_t.jpeg)
