REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Un pilot aflat sub influența drogurilor a încercat să oprească avionul în timpul zborului

Un pilot aflat sub influența drogurilor a încercat să oprească avionul în timpul zborului

A.F. 8 septembrie 2025 | 00:00 1002

Joseph Emerson, în vârstă de 46 de ani, a încercat să oprească alimentarea cu combustibil a motoarelor unui avion de pasageri Horizon Air care zbura spre San Francisco. La bord erau peste 80 de persoane. Pilotul s-ar fi aflat „sub influența ciupercilor halucinogene”, scrie Mirror.co.uk.

Un pilot aflat sub influenta drogurilor a incercat sa opreasca avionul in timpul zborului

Fostul pilot a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.

Emerson era în afara serviciului și ocupa un loc de rezervă în cabina de pilotaj a zborului Horizon Air din 2023 spre San Francisco când a încercat să taie alimentarea cu combustibil a motoarelor. Peste 80 de persoane se aflau la bord în momentul în care echipajul l-a imobilizat, iar avionul a fost deviat spre Portland, Oregon, unde a aterizat în siguranță.

„Erau două manete roșii în fața mea”, a declarat Emerson ulterior.

„Și, crezând că mă voi trezi, că aceasta e modalitatea de a ieși din această realitate ireală, am întins mâna, am apucat manetele și le-am tras.”

El le-a spus polițiștilor că a consumat ciuperci halucinogene cu aproximativ 48 de ore înainte de zbor, că nu dormise de peste 40 de ore și că suferea de depresie după moartea unui prieten apropiat, care era tot pilot.

Emerson a povestit că era convins că este prins într-o halucinație în timpul zborului 2059 de la Everett, Washington, spre San Francisco.

„A fost momentul în care mi-am aruncat căștile și am fost complet convins că totul nu e real și că nu mă întorc acasă”, a spus el.

„Iar când ceilalți piloți nu au reacționat la comportamentul meu complet anormal într-un mod pe care eu l-aș fi considerat realist, atunci am crezut și mai tare că nu e realitate. Trebuia să mă trezesc.”

El a adăugat că a fost oprit de echipaj: „Ambii piloți mi-au apucat mâinile, iar acela a fost momentul în care m-am oprit. Consider acel moment un dar.”

Inițial, Emerson a fost acuzat de 83 de tentative de omor – câte una pentru fiecare persoană aflată la bord – dar acuzațiile au fost ulterior reduse. La nivel federal, el a fost acuzat de obstrucționarea echipajului de zbor, iar la nivel statal de 83 de capete de acuzare pentru punerea în pericol a altor persoane și unul pentru punerea în pericol a aeronavei, citează stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Valabil si pentru Nicusor Dan. Esti ales presedinte mai aurolacule. De cine esti ales nu discutam acUm. E real nu visezi
5
1