REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un polițist aflat în timpul serviciului s-a testat singur cu DrugTest și a ieșit pozitiv

Un polițist aflat în timpul serviciului s-a testat singur cu DrugTest și a ieșit pozitiv

A.F. 4 aprilie 2025 | 18:36 1341

Un polițist de la Băicoi, aflat în timpul serviciului, s-a testat pe cont propriu antidrog, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova a declanşat o anchetă internă și agentului de poliție i s-au prelevat mostre biologice pentru a se stabili dacă avea sau nu substanțe interzise în organism, relatează Agerpres. Culmea, incidentul a avut loc pe 1 aprilie. Analizele au arătat că agentul nu era drogat. 

Un politist aflat in timpul serviciului s-a testat singur cu DrugTest si a iesit pozitiv

„La data de 1 aprilie 2025, un poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Băicoi, aflat în serviciu, folosind un dispozitiv DrugTest din dotare, s-a testat pe cont propriu, iar rezultatul afişat a fost pozitiv. Au fost dispuse măsuri pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a prezenţei unor substanţe interzise în organism”, a informat, vineri, IPJ Prahova.

Conducerea Inspectoratului Județean Prahova a declanșat o verificare internă, menită să analizeze circumstanţele în care s-a produs acest incident şi respectarea procedurilor în utilizarea echipamentelor de testare.

Din primele verificări a reieșit că polițistul de la Compartimentul Rutier al Poliției orașului Băicoi a deschis aparatul drugtest, pentru a vedea dacă este încărcat, astfel încât să-l folosească în activitățile din teren.

Analizele au arătat că agentul nu a consumat substanțe interzise.

„La deschiderea aparatului, a observat că acesta prezintă o eroare. Din acest motiv, pentru a se asigura că aparatul este sau nu în parametrii optimi de funcționare, a decis să se testeze. Aparatul a arătat un rezultat pozitiv, drept pentru care a mers la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice. Astăzi, a fost primit rezultatul negativ, de la unitatea medicală”, a mai transmis IPJ Prahova. 

Serviciul Rutier Prahova a trimis aparatul, pentru verificări suplimentare și remedierea deficiențelor, citează antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
militia romana, mai ales la bai coi.
0
0
Toti pampalaii s au făcut g****i
1
4