REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.7° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Un recidivist a amenințat un polițist local: ”intru în tine și te duci dracu”!

Un recidivist a amenințat un polițist local: ”intru în tine și te duci dracu”!

Virgil STOIAN 24 septembrie 2023 | 00:00 1295

Memet C. este acuzat că a amenințat cu moartea un polițist local, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, adresându-i persoanei vătămate expresii de genul „dacă te-am prins la mine acasă, să moară copiii mei”, „dacă vreau să te bat, să moară mama, te bat.”

Un recidivist a amenintat un politist local: ”intru in tine si te duci dracu”!
Potrivit anchetei, victima, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, angajat fiind în funcţie de agent superior al Serviciului de Poliţie Locală Hârșova, a fost solicitat telefonic de către şeful de serviciu cu privire la faptul că în centrul oraşului, în zona fântânii arteziene, există un grup de persoane care tulbura ordinea şi liniştea publică. La sosirea persoanei vătămate, inculpatul și încă o persoană s-au adresat acestuia cu un limbaj necorespunzător, aceştia fiind într-o maşină marca Matiz, din care se auzea muzică la volum mare, refuzând legitimarea, ulterior, plecând de la faţa locului. Câteva ore mai târziu, victima a fost din nou solicitată să aplaneze un conflict, cei care îl provocaseră fiind aceleași două persoane. De data aceasta, inculpatul l-a amenințat altfel: „nea Luci, ai maşina aia albastră, eu o am pe asta de 10 milioane, intru în tine şi te duci dracu!” provocându-i persoanei vătămate o stare de temere.

Un recidivist a amenintat un politist local: ”intru in tine si te duci dracu”!
Instanța a reținut că elementul material al infracțiunii s-a realizat prin ameninţarea, prin viu grai, de către inculpat, cu săvârşirea de acte de violenţă împotriva persoanei vătămate, poliţist local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Amenințarea realizată de inculpat a fost susceptibilă de a produce o stare de temere, în condițiile concrete de comitere a faptei, stare de temere ce a fost realizată în speță. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru valorile ocrotite social, respectiv respectul datorat autorităților de stat, dar şi libertatea psihică a persoanei. La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere starea de recidivă a inculpatului, care a mai fost condamnat pentru tâlhărie, dovedind perseverenţă infracţională. Pentru aceste considerente, inculpatul a fost condamnat la 1 an de închisoare, în regim de detenție. Sentința este definitivă, în urma deciziei Curții de Apel, din data de 12 septembrie 2023.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Noi la Cernavodă stăm la umbra, dormim acasă la tura de noapte, ne folosim de Dusterul de serviciu pentru cumpărături personale, plimbat neamuri, trai pe vatrai la poliția locală!
2
0
Pai Mangalia este clar sub stapanirea clanurilor imputite, inca de acum patru decenii. Orasul e urat,mizerabil si periculos.
3
0
Numai pe noi muritorii de rând ne pot amenința minoritarii și polițiștii să ne râdă în față
4
0
Mi-a placut in gara la Mangalia unde clanul Lalai si Raim face ordine si lasa numai taxiurile lor sa ia clienti din gara. Bineintele politia TF doarme la fel si jandarmii si rutiera si nationala. Au trimis un politist local sa incerce ceva dar l-au gonit ăia ca pe un cățeluș fricos.
6
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436