REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Un recidivist acuzat de proxenetism s-a suit pe un stâlp, urlând că se omoară

Un recidivist acuzat de proxenetism s-a suit pe un stâlp, urlând că se omoară

Replica API 5 iulie 2013 | 00:00 119

Circ la Cernavodă

Circ la Cernavodă

Situaţie incredibilă la Cernavodă! Un presupus proxenet s-a urcat pe un stâlp din faţa Poliţiei, ameninţând că se sinucide dacă nu i se face dreptate. Mai exact, acesta vrea să scape de acuzaţiile aduse de concubina lui, minoră de altfel, care l-a reclamat că o scoate la produs. Ca atare, Vasiliaş Bartolomeu Meleancă, de 32 de ani, a fugit din sediul poliţiei, joi, 4 iulie, şi s-a cocoţat în primul stâlp de electricitate ce i s-a ivit în cale. Cum a început tot circul? Marţi, concubina lui Bartolomeu, în vârstă de 17 ani, a ajuns la sediul oamenilor legii din Cernavodă acuzându-l pe bărbat că "o scoate la produs". Însă, în tot acest timp ea îl tot tachina, îl suna şi îl ameninţa. În cursul zilei de joi, minora l-a sunat din nou, spunându-i că se duce iar şi nu se va lăsa până nu i se face dreptate. Individul s-a grăbit să o prindă pe drum, pentru a o face să-şi retragă plângerea. Din nefericire pentru el, fata se afla deja în biroul unui om al legii. Bartolomeu, dând ochii cu poliţistul, a luat-o la goană, urlând cât îl ţinea gura că el se va omorî dacă nu stă de vorbă cu un procuror, declarându-se nevinovat în toată treaba aceasta. Menţionăm că Vasiliaş Bartolomeu Meleancă este o mai veche cunoştinţă a agenţilor de Poliţie, un recidivist, fiind închis în trecut pentru multiple furturi. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au încearcat să-l facă să se dea jos de pe stâlp timp de mai multe ore. "La data de 04 iulie a.c., ora 11.45, poliţiştii din Cernavodă s-au sesizat din oficiu, despre faptul că un bărbat, de 32 de ani, din localitate, s-a urcat pe un stâlp de electricitate din apropierea sediului poliţiei, gest la care a recurs după ce fusese invitat să dea declaraţii într-un dosar penal. La faţa locului au fost prezenţi poliţiştii, lucrătorii Jandarmeriei Constanţa, I.S.U. Dobrogea şi de la Ambulanţă, care împreună au negociat cu bărbatul pentru ca acesta să coboare de pe stâlp", spuneau reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. După câteva ore bune, individul a fost convins să coboare, după care a fost dus la audieri. Vasiliaş Bartolomeu Meleancă a făcut parte dintr-o grupare infracţională, anihilată prin anul 2009, moment în care a şi fost arestat. La acea vreme, poliţiştii au stabilit că individul, alături de alţi trei tineri, Mihai Dănuţ Turcu, de 25 de ani, Andrei Constantin Turcu, de 21 de ani, Ionel Oprişan, de 30 de ani, dăduseră nu mai puţin de 13 furturi şi aveau o metodă a lor de operare. Tăiau gratiile societăţilor comerciale cu o foarfecă tip "gură de lup", după care furau tot ce prindeau, prejudiciul ridicându-se undeva la 100.000 lei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272