Un recidivist i-a dat un „cap în gură“ unui polițist și s-a dezbrăcat în fața medicilor
Un recidivist i-a dat un „cap în gură“ unui polițist și s-a dezbrăcat în fața medicilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSamir S., din Hârșova, este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce a condus fără a avea permis, fapta fiind făcută în stare de recidivă postexecutorie. Cu doar câteva zile înainte de a fi închis, acesta și-a dat din nou în petec. Bărbatul, beat fiind, a făcut scandal în Hârșova, iar când un polițist local a încercat să îl potolească, l-a lovit pe acesta cu capul în gură. Mai mult decât atât, dus la spital, acesta a săvârşit acte de exhibiţionism în prezenţa personalului medical şi a lucrătorilor de poliţie.
Potrivit anchetei, la data de 16.11.2023, în jurul orei 14.30, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, pe strada Rozelor din Hârșova, Samir S. a aplicat o lovitură cu capul în zona feţei unui poliţist din cadrul Poliţiei Hârșova, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i suferinţe fizice. Bărbatul nu s-a mulțumit doar cu agresiunea, amenințându-l cu moartea pe polițist. În aceeași zi, dus la Spitalul Hârșova, pentru prelevarea de mostre biologice, în incinta Camerei de gardă a săvârşit acte de exhibiţionism în prezenţa personalului medical şi a lucrătorilor de poliţie.
Magistrații au constatat legalitatea sesizării instanţei privind pe Samir S. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj prev. art. 257 alin. l şi alin.4 Cod penal rap. la art. 193 alin.l, alin.21 lit.c) Cod penal, ultraj prev. de art. 257 alin. l şi alin. 4 Cod penal rap. la art.206 alin. l Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin.2 Cod penal, totul cu aplic. art.38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Aceștia au dispus începerea judecării cauzei privind pe Samir S. şi înaintarea dosarului instanţei de judecată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
