Un român a fost arestat pe Aeroportul Otopeni după ce a făcut scandal în avion și a agresat o stewardesă
Un român a fost arestat pe Aeroportul Otopeni după ce a făcut scandal în avion și a agresat o stewardesă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat care călătorea de la Londra la București a fost plasat în arest la domiciliu după ce a provocat un incident la bordul aeronavei, refuzând să-și pună centura de siguranță și agresând fizic un însoțitor de bord. După aterizarea pe Aeroportul Otopeni, acesta a devenit violent și față de polițiștii care l-au reținut.
Dosarul penal a fost deschis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în urma incidentului petrecut duminică, în timpul unui zbor regulat Londra Stansted – București Otopeni. „În timp ce se afla la bordul aeronavei, inculpatul-pasager a refuzat să își cupleze centura de siguranță, măsură obligatorie în această fază a zborului, iar după ce a fost atenționat de însoțitorul de bord, inculpatul l-a amenințat pe acesta, ulterior l-a agresat fizic, actele de violență fiind de natură a pune în pericol siguranța aeronavei”, se arată într-un comunicat al Parchetului. La aterizare, bărbatul a fost așteptat de polițiștii de frontieră pe Aeroportul „Henri Coandă”, însă a devenit recalcitrant și față de aceștia.
„După aterizarea avionului pe aeroportul Otopeni, inculpatul s-a opus imobilizării sale de către polițiștii de frontieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agresându-i fizic, intervenția lucrătorilor de poliție fiind solicitată de către membrii echipajului de zbor”, se precizează în documentul citat. Bărbatul este cercetat pentru două infracțiuni de ultraj și pentru săvârșirea fără drept a oricărui act de violență fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor, infracțiune prevăzută de Codul Aerian. Întrucât agresiunea a vizat un membru al echipajului, pedeapsa prevăzută de lege poate ajunge până la șapte ani de închisoare. Judecătoria Sectorului 3 București a dispus luni măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)