REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un român CONDAMNAT în Italia pentru trafic de persoane, TRANSFERAT în țară!

Un român CONDAMNAT în Italia pentru trafic de persoane, TRANSFERAT în țară!

Replica API 10 mai 2021 | 13:23 1332

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat Curții de Apel Constanța documentele privind pe Șaban Ibram, condamnat de către autoritățile judiciare italiene la o pedeapsă de 9 ani închisoare, solicitând recunoașterea hotărârii penale de condamnare și transferul condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei. Șaban Ibram a făcut parte dintr-o grupare de crimă organizată care racola persoane nevoiaşe şi cu handicap, pe care le duceau peste hotare, în Italia, unde le băteau şi le obligau să cerşească. Totul s-a derulat între anii 2006-2007, suspecţii realizând în urma exploatării victimelor suma de aproximativ 42.000 euro, bani pe care şi i-au însuşit.

De ce a fost condamnat Șaban Ibram

Potrivit autorităților italiene, Șaban Ibram a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat cu structură transnațională, constituită din mai multe zeci de persoane, dotată cu sprijin logistic adecvat (vehicule pentru transportul persoanelor, case unde să locuiască suspecții supuși traficului, telefoane mobile și cartele pentru contact) în scopul de a comite infracțiuni pe baza unui plan infracțional precis. Cetățenii români erau transportați forțat pe teritoriul statului italian pentru a fi folosiți la cerșit în Milano, ținându-i într-o stare de sclavie, printre cei exploatați fiind și persoane cu handicap; faptele au fost comise în perioada iunie 2012 - octombrie 2012, în timp ce persoana condamnată se afla în localitățile Milano Sesto San Giovanni din Italia. Șaban Ibram și membrii grupului îi determinau pe aceștia să le predea câștigul obținut din cerșit și le dădeau în schimb hrană și apă în cantități mici, în scopul de a-i determina să trăiască în condiții de lipsuri și supunere.

Șaban Ibram va fi extrădat în România

În temeiul art.166 alin.1-4 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, instanța a admis sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Astfel, recunoaște sentința penală nr.190/2019 pronunțată la data de 24.01.2019 de de Tribunalul Ordinar din Milano – Italia, rămasă definitivă la data de 18.05.2020, prin care condamnatului Șaban Ibram , căsătorit, 4 copii, cu antecedente penale, i-a fost aplicată pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de participare la o organizație criminală, trafic de persoane și reducere la sclavie. Dispune executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată condamnatului Șaban Ibram prin hotărârea penală recunoscută într-un penitenciar din România.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367